Business Hi-Tech

ANRC impune RCS&RDS un acord cu Intersat

25.07.2006, 18:47 29

Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii (ANRC) a hotarat ca RCS&RDS sa negocieze si sa incheie un acord de interconectare cu compania Intersat din Constanta, in urma unei reclamatii depuse de firma, conform oficialilor ANRC.
Totodata, ANRC a stabilit care va fi solutia tehnica de interconectare si tarifele aferente serviciilor de terminare a apelurilor in ambele retele.
Pentru a permite abonatilor Intersat sa comunice cu cei ai RCS&RDS, compania a initiat negocieri pentru incheierea unui acord de interconectare. Intrucat RCS&RDS nu a dat curs solicitarii Intersat, compania s-a adresat ANRC in noiembrie 2005 pentru medierea si solutionarea litigiului.
Pentru alegerea celei mai eficiente solutii tehnice de interconectare, ANRC a comparat costurile pe care le-ar presupune solutiile de interconectare propuse de parti, respectiv interconectarea directa a retelelor celor doi operatori sau interconectarea indirecta prin intermediul serviciului de tranzit oferit de Romtelecom.
"Luand in calcul, printre altele, faptul ca ambele companii implicate in litigiu aveau deja acorduri de interconectare cu Romtelecom, ANRC a constatat ca, pana la un anumit volum al traficului de interconectare, solutia interconectarii indirecte prin intermediul retelei Romtelecom este cea mai eficienta", se arata in comunicatul autoritatii.
Pe baza propunerilor celor doi furnizori, ANRC a stabilit tariful pentru serviciul de interconectare in vederea terminarii apelurilor in reteaua RCS&RDS la valoarea de 0,02 euro/minut, exclusiv TVA.
In ceea ce priveste tariful pe care il va plati RCS&RDS pentru terminarea apelurilor in reteaua Intersat, ANRC a aplicat principiul reciprocitatii si a impus acelasi tarif. Decizia ANRC prevede un termen maxim de 20 de zile pentru negocierea si incheierea acordului de interconectare intre cele doua companii.
Intersat Constanta este un operator local de comunicatii electronice care furnizeaza servicii de telefonie fixa si comunicatii de date. Grupul RCS&RDS este unul dintre cei mai importanti operatori de telecomunicatii prin cablu coaxial (CATV).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO