Business Construct

ZF Tendinţe în piaţa rezidenţială 2023. Ionuţ Negoiţă, HILS, primul mare dezvoltator care recunoaşte: Vânzările au scăzut cu 50% şi ne pregătim să închiriem masiv

Conferinţa ZF Tendinţe în piaţa rezidenţială 2023. Cum evoluează piaţa rezidenţială din România?

Conferinţa ZF Tendinţe în piaţa rezidenţială 2023. Cum evoluează piaţa rezidenţială din România?

Segmentul chiriilor creşte, având potenţialul de a ajunge la un sfert din întreaga piaţă rezidenţială în următorii ani Infrastructura are nevoie să accelereze ritmul de dezvoltare, care este mult mai alert în rândul investitorilor privaţi.

Dezvoltatorii de rezidenţial se reorientează către dezvolta­rea de portofolii de aparta­mente pe care să le închirieze, în condiţiile în care vânzările de locuinţe au „călcat frâna“ pe segmentul mediu, cel mai afectat de creşterea dobânzilor la credite.

„Noi avem 1.000 de apartamente targetate anual. Înainte de pandemie vindeam ce «produceam», însă acum vindem 600 din 1.000, iar diferenţa le vom da către închiriere. Poate nu chiar 400 pe an, dar ţinta noastră este ca în următorii patru ani să formăm un portofoliu de 1.000 de apartamente pe care le vom mobila şi închiria. Lună de lună, 20-25 de apartamente vor fi configurate pentru a fi închiriate. Singurul deza­vantaj acolo este că blochează capital, dar pentru cine îşi permite, este un lucru foarte bun“, a declarat Ionuţ Negoiţă, CEO & founder, HILS Development, în cadrul conferinţei ZF Tendinţe în piaţa rezidenţială 2023. Cum evoluează piaţa rezidenţială din România? realizată de ZF în parteneriat cu One United Properties, SVN România, Alesonor şi HILS Development.

De-a lungul evoluţiei pieţei rezidenţiale din România cea mai spectaculoasă trecere de la modelul de vânzare la cel de închiriere a fost cel al Stejarii, clubul rezidenţial de lux dezvoltat de Ion Ţiriac în zona de nord a Capitalei, care în 2009 decidea păstrarea apartamentelor în portofoliu pentru a le închiria, model pe care îl are şi în prezent.

De asemenea, şi AFI Europe dezvoltă în prezent un proiect de rezidenţial în nordul Capitalei proiectat de la început pentru închirieri de locuinţe.

Imagine din proiectul HILS dezvoltat de Ionuţ Negoiţă în estul Bucureştiului. „Fotografia nu reflectă realitatea. E spaţiu destul între blocuri“, susţine Negoiţă.

Circa 15% dintre românii cu vârsta cuprinsă între 15 şi 55 de ani din Bucureşti şi celelalte oraşe mari locuiesc cu chirie, nu într-un imobil pe care îl deţin, spre comparaţie cu o statistică naţională de 4-5%, după cum arată un studiu comandat recent de Colliers, a explicat Gabriel Blăniţă, Associate Director Valuation & Advisory Services la Colliers România.

Unul dintre factorii care alimentează această tendinţă este un preţ mai mic pentru o chirie lunară decât un preţ pentru o rată. Reprezentatul Colliers a subliniat că acest „gap” este prezent în Bucureşti şi în oraşele mari din ţară de circa un an şi jumătate în timp ce înspre vestul Europei acesta există de mai mulţi ani.

Dacă astăzi proporţia celor care stau în chirie în Bucureşti şi în oraşele mari se ridică la 15%, Gabriel Blăniţă este de părere că nivelul ar putea ajunge la 25% în următorii ani, aşa cum este astăzi în Polonia sau Cehia.

„În România, cu Bucureştiul avem circa 1.000 de apartamente în astfel de ansambluri de închiriat şi avem planuri pentru încă 3-4.000 în următorii 2-3 ani de zile. Deci ne aşteptăm ca probabil peste doi ani şi jumătate - trei ani de acum să vedem cel puţin 4.000 de astfel de unităţi în Bucureşti şi probabil în 7-10 ani ne vom apropia de acel prag de 25% în chirie”, a subliniat Gabriel Blaniţă.

Segmentul de închirieri al pieţei rezidenţiale din România a început să atragă interesul jucătorilor din piaţa imobiliară care dezvoltă portofolii cu această destinaţie, a explicat Beatrice Dumitraşcu, CEO Residential Division One United Properties.

„Spuneam până acum că nu avem o piaţă reală de închirieri, începem să o avem. Sunt portofolii foarte mari care apar pe piaţă, unde se dezvoltă atât pe termen scurt sau pe termen lung închirieri care arată că este un beneficiu real şi arată că de fapt segmentul rezidenţial este unul dintre lucurrile în care poţi să investeşti şi poţi să stai într-o piaţă care peste 10 ani va fi mult mai puternică”, a explicat Beatrice Dumitraşcu.

Piaţa de rezidenţial va creşte şi pe zona de închirieri, un segment încă puţin dezvoltat în România, iar chiriile vor creşte deopotrivă, a explicat şi Corina Stanciu, Managing Director Toff Dominium, companie parte a grupului Altex.

“Clienţii noştri sunt mai ales tineri, care vor toate facilităţile, cu locuri de parcare, cu proximitate faţă de şcoli, parcuri, magazine. Avem cerere pentru închirierea apartamentelor. Achiziţia de apartamente este puţin supraevalaută în România, tinerii caută flexibilitate”, a spus Corina Stanciu. Toff Dominium are un portofoliu de peste 200 de apartamente închiriate şi este în curs de achiziţie a altor 200 pentru care a semnat cu dezvoltatorii şi pe care le vor recepţiona în următorii 2-3 ani.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO