Business Construct

Constructorii pariază pe fondurile UE: „Sectorul se va dezvolta în următorii zece ani cu cel puţin 300% faţă de nivelul actual“

Sorin Cristea, directorul general al companiei de construcţii CON-A, unul dintre cei mai mari constructori de fabrici din România.

Sorin Cristea, directorul general al companiei de construcţii CON-A, unul dintre cei mai mari constructori de fabrici din România.

Autor: Alina-Elena Vasiliu

09.01.2024, 00:07 2762

Finanţările europene promise pentru 2024 şi mai departe sunt cea mai mare oportunitate care bate la uşa României, iar dacă fondurile nu vor fi ratate, sectorul construcţiilor poate creşte chiar şi cu 300% în următoarea perioadă, estimează jucătorii din domeniu.

„Credem că sectorul construcţiilor se va dezvolta în următorii zece ani cu cel puţin 300% faţă de nivelul actual, ţinând cont de proiectele viitoare anunţate şi în desfăşurare“, spune Daniel Piţurlea, proprietarul companiei Concelex din Bucureşti.

Viitoarea perioadă este esenţială pentru creştere, fiind condiţionată de implementarea proiectelor finan­ţate de UE prin programele prezente – PNRR, POS.

„În situaţia în care gestionarea acestor fonduri enorme va fi eficientă şi ţara noastră va reuşi implementarea proiectelor de interes naţional în special în infrastructură, sănătate, învăţământ, digitalizare, mediu, atunci putem spune că ar trebui să urmeze o perioadă bună pentru sectorul construcţiilor şi ar trebui să se reflecte şi în prosperitatea şi calitatea vieţii cetăţenilor acestei ţări“, adaugă Sorin Cristea, directorul general al companiei de construcţii CON-A, unul dintre cei mai mari constructori de fabrici din România.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO