Burse - Fonduri mutuale

Volatilitatea, cuvântul-cheie pe burse. Investitorii se răzgândesc de la o zi la alta

Piaţa a fost pe creştere încă din primele minute, reve­nind după ce marţi a scăzut uşor deoarece mai mulţi investitori au plasat ordine de vânzare mai mari pentru a-şi diminua expunerea pe unele acţiuni înainte de finalul anului.

Bursa s-a menţinut pe verde până la finalul şedinţei deşi în a doua parte a zilei pieţele vest-europene au pierdut câştigul din prima parte a zilei şi au trecut pe scădere uşoară.

"Volatilitatea pieţelor externe arată debusolarea investitorilor, aceştia neştiind ce strategie să adopte în con­diţiile în care ştirile macro­economice la nivel global creează o nesiguranţă şi mai mare deoarece de multe ori acestea transmit mesaje contradictorii. Cel mai probabil, volatilitatea ridicată de pe pieţele financiare globale va continua şi în prima parte a anului viitor. Vom ve­dea mişcări foarte volatile de la o zi la alta din cauza investitorilor care nu sunt dispuşi să investească pentru o perioadă mai îndelungată", a declarat directorul de tranzacţionare al Intercapital Invest Mihai Mureşian.

La finalul sesiunii, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 1,1%, iar titlurile com­paniilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 1,62% peste închiderea de marţi.

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a crescut cu 1,48%. Acţiunile celor cinci SIF-uri au crescut cu cel mult 2,74% după ce marţi au scăzut cu cel mult 4,68%.

"Este posibil ca scăderile de ieri de pe SIF-uri să fi fost determinate de marcări de profit de către speculatori, dar cel mai probabil sunt temporare, iar de la începutul anului viitor vom vedea reintrarea într-un trend ascendent. Intrarea în vigoare a noului prag de deţinere, de 5% din acţiuni, va face titlurile SIF-urilor mult mai atractive pe un orizont de timp mediu. Pe termen scurt aceste acţiuni vor începe să atragă şi mai mult interesul investitorilor din perspectiva di­vi­dendelor pe care SIF-urile ar urma să le distribuie anul viitor", a adăugat Mureşian.

Top câştigători şi perdanţi la bursă

Lichiditatea de pe segmentul de acţiuni, de 35,3 mil. lei (8,2 mil. euro), a fost cu puţin sub rulajul de marţi, de 37,1 mil. lei (8,6 mil. euro). Acţiunile Fondului Proprietatea au fost cele mai lichide, cu operaţiuni în valoare cumulată de 23,1 mil. lei. Pe piaţa principală, acţiunile FP au crescut cu 1,76%, la 0,4325 lei.

Pe segmentul de piaţă destinat obligaţiunilor au fost realizate nouă transferuri de 59,9 milioane de lei (13,9 milioane de euro). Astfel, lichiditatea totală a BVB a urcat la 98,2 milioane de lei (22,7 milioane de euro).

"Tranzacţiile cu titluri de stat arată dorinţa unor investitori de a-şi proteja investiţiile prin cumpărarea unor titluri sigure şi aducătoare de câştig, ce-i drept mai mic faţă de un posibil plasament în acţiuni, însă fără risc", a afirmat directorul de operaţiuni al firmei de brokeraj Estinvest Marcel Murgoci.

De urmărit astăzi

  • Acţiunile Fondului Proprietatea (FP) şi titlurile BRD, care au avut oscilaţii semnificative în ultimele şedinţe, pe fondul unor tranzacţii ridicate.

  • Acţiunile Oltchim (OLT), care au crescut ieri cu peste 10% după ce cu o zi înainte compania a anunţat că va trimite aproape 1.000 de angajaţi în şomaj tehnic în luna ianuarie.

  • Titlurile Concefa Sibiu (COFI), care au câştigat ieri 6% după mai multe şedinţe de scăderi puternice.

  • Acţiunile Teraplast Bistriţa (TRP), care a anunţat ieri vânzarea unor terenuri şi construcţii în valoare de aproape două milioane de euro.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.