Burse - Fonduri mutuale

Transferurile la varf schimba ierarhiile in topul brokerilor

10.06.2008, 20:10 23

Preluarea unor societati de brokeraj locale de grupuri financiare straine si transferurile unor oameni cheie de la o societate de brokeraj la alta, au determinat miscari importante in topul brokerilor in ultimii ani.
Cea mai importanta miscare de pana acum a fost preluarea Swiss Capital de catre grupul belgian KBC, la sfarsitul lui 2006. Dupa aceasta tranzactie, KBC Securities a urcat rapid in topul brokerilor, unde ocupa locul 10 la sfarsitul lui 2006, instalandu-se pe primul loc la jumatatea anului trecut. Cresterea in top a inceput dupa ce KBC l-a recrutat pe seful departamentului de tranzactionare al ING Bank (fosta ING Securities), Bogdan Juravle, la inceputul anului trecut.
Juravle a lucrat in cadrul ING aproape 7 ani, banca olandeza fiind lider pe piata de brokeraj in 2005 si 2006. Dupa plecarea lui, ING a fost depasita de catre KBC Securities.
KBC Securities a intermediat anul trecut tranzactii de 1,3 mld. euro, avand o cota de piata de 11,4%, iar in primele cinci luni ale anului a avut un rulaj de 270 mil. euro, mentinandu-si cota de piata de peste 11%.
O alta miscare importanta a fost preluarea HTI Valori Mobiliare de catre Morgan Stanley la sfarsitul anului trecut. Banca de investitii americana a inceput negocierile pentru preluarea HTI in prima parte a anului trecut, actionarul majoritar al HTI, Daniel Tepes, renuntand la proiectul de fuziune cu Broker Cluj, cel mai mare broker independent de pe Bursa. Deocamdata, intrarea Morgan Stanley in actionariatul HTI nu s-a vazut prea mult in activitatea societatii pe Bursa. HTI Valori Mobiliare a incheiat anul trecut pe locul 22 in topul brokerilor, cu tranzactii de 133 mil. euro si o cota de 1,18% din piata. In primele cinci luni din 2008, HTI a realizat un rulaj de 28 mil. euro, ocupand locul 23.
Noul actionar a schimbat la inceputul acestui an conducerea HTI, numindu-l in functia de presedinte al societatii pe Craig Niven, sef de dezvoltare in cadrul Morgan Stanley. Consiliul de administratie este completat de Francisco Silva, managing director al Morgan Stanley, si de Daniel Tepes, care mai detine circa 47% din actiuni. Venirea lui Olimpiu Blajut si a lui Bogdan Juravle de la KBC Securities ar putea determina schimbari si in conducerea executiva a HTI Valori Mobiliare si ar putea propulsa firma intre primii brokeri de pe piata.
Alte miscari importante pe piata de brokeraj au mai fost plecarea lui Liviu Giugiumica de la BRD Securities la CA IB Securities, societatea de brokeraj a grupului Unicredit Tiriac, care a propulsat CA IB intre primii patru brokeri din piata.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO