Burse - Fonduri mutuale

Suspendarea majorarii de capital la SNCDD, respinsa

19.01.2007, 18:09 31

Instanta de judecata a respins in prima instanta cererea de suspendare a hotararii Adunarii Generale a Societatii Nationale de Compensare Decontare si Depozitare (SNCDD) de majorare a capitalului social, depusa de societatea de brokeraj HTI Valori Mobiliare. Reprezentantii societatii spun ca isi rezerva dreptul de a ataca in instanta aceasta decizie si de a face tot posibilul pentru anularea hotararii SNCDD de majorare.
"Aceasta solutie de respingere a actiunii de suspendare nu priveste nicidecum fondul actiunii principale privind anularea hotararii, aceasta facand obiectul unui dosar separat", au declarat reprezentantii HTI Valori Mobiliare.
Societatea de brokeraj HTI Valori Mobiliare anuntase recent ca va ataca in instanta hotararea SNCDD de majorare a capitalului de lucru, pe care o considera ca fiind nelegala si abuziva.
Aceasta majorare de capital are ca scop indeplinirea criteriilor de capital ale SNCDD pentru ca CNVM sa-i permita functionarea drept Casa de Compensare, in vederea introducerii la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a tranzactionarii de produse derivate. Reprezentantii BVB au spus ca si in aceste conditii tranzactionarea cu derivative va fi introdusa pana la jumatatea acestui an.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO