Burse - Fonduri mutuale

Statul îngenuncheat la Oltchim acceptă să colaboreze cu nemţii de la PCC pentru salvarea combinatului

Autor: Adrian Cojocar

08.12.2011, 12:07 1465

Reprezentantul Ministerului Economiei a fost de acord în cadrul Adunării Generale care a avut loc ieri la Oltchim cu propunerea nemţilor de la PCC de a iniţia discuţii împreună cu aceştia pentru a găsi alternative în vederea redresării financiare a companiei. Propunea a fost aprobată cu voturile a 98,86% din acţionari, potrivit raportului publicat de Oltchim pe bursă.

Reprezentanţii grupului german Petro Carbo Chem (PCC), acţionarul minoritar al combinatului chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT), care deţin circa 17,5% din acţiuni, au declarat recent că se tem că situaţia gravă în care se află Oltchim va periclita eventuala privatizare a companiei, programată pentru primăvara anului viitor, şi s-au oferit să colaboreze cu statul, care controlează Oltchim şi conducerea combinatului pentru a scoate combinatul chimic din impas.

Întrebaţi care ar putea fi posibilele soluţii de colaborare pentru salvarea combinatului nemţii au spus că pot să ajute de exemplu combinatul cu materia primă de care duce în prezent lipsă în schimbul produselor pe care le realizează Oltchim.

Din august Oltchim a trimis în fiecare lună în şomaj 1.000 de salariaţi, respectiv aproape o treime din totalul salariaţilor combinatului, pentru că firma nu mai are bani să plătească materia primă necesară procesului de producţie şi nu găseşte nici finanţare pentru a o cumpăra pe datorie din cauza datoriilor mari pe care le-a acumulat. În acest context Oltchim nu le poate da de muncă tuturor angajaţilor şi a raportat în ultimele trimestre pierderi uriaşe.

În primele nouă luni pierderile Oltchim s-au cifrat la 179,7 mil. lei, similare cu cele din perioada anului trecut. Totodată, vânzările s-au redus în trimestrul trei comparativ cu primele două trimestre ale anului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO