Burse - Fonduri mutuale

Statul a mai pierdut un proces cu kazahii de la Rompetrol

Statul a mai pierdut un proces cu kazahii de la Rompetrol

Autor: Andrei Chirileasa

05.10.2011, 00:05 613

Tribunalul Constanţa a respins plângerea prin care statul român a contestat înregistrarea la Registrul Comerţului a majorării de capital din septembrie 2010.

Majorarea de capital, prin care statul redevine acţionar al companiei Rompetrol Rafinare (RRC), a fost înregistrată în iulie 2011, după ce Ministerul Finanţelor a pierdut procesul prin care a contestat hotărârile adunării generale a acţionarilor de la RRC din 30 septembrie 2010. Aceasta este o nouă victorie pentru grupul kazah KazMunaiGaz, care a scăpat de plata unei datorii de 571 mil. euro (a Rompetrol Rafinare) către Ministerul Finanţelor, transformând-o în acţiuni. Este vorba despre deja celebrele obligaţiuni emise de Rompetrol Rafinare în 2003 în contul datoriilor istorice ale rafinăriei Petromidia, care i-au permis omului de afaceri Dinu Patriciu să devină unul dintre cei mai bogaţi români în momentul în care a vândut grupul Rompetrol către KazMunaiGaz în august 2007.

Kazahii au preluat de la Patriciu inclusiv obligaţiunile Petromidia, însă la scadenţă, în septembrie 2010, au răscumpărat doar 10% din obligaţiuni, iar pe restul le-au convertit în acţiuni. Astfel, statul a reintrat după 10 ani în acţionariatul Petromidia, dar kazahii au păstrat pachetul majoritar şi controlul.

Statul deţine acum circa 45% din acţiunile RRC, însă preţul a scăzut puternic pe bursă. Ieri acţiunile RRC au pierdut 10%, tranzacţionându-se la 0,0413 lei. La acest preţ statul ar încasa 190 mil. euro din vânzarea acţiunilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO