Burse - Fonduri mutuale

Sira administreaza o parte din activele Star

09.05.2007, 17:11 13

Star Asset Management, care administreaza fondurile deschise de investitii Star Focus si Star Next, a investit anul trecut 2,5% din activele fondului cu plasamente diversificate Star Focus in activele fondului de actiuni Omninvest, administrat de SIRA, potrivit raportului anual de administrare emis de societate.
"Raportul dintre randament si risc al plasamentelor in alte fonduri de investitii este superior plasamentelor directe in valori mobiliare. Se mentine un trend de crestere liniar, iar riscul e mai mic. Daca fondul diversificat Star Focus ar investi direct in actiuni ar exista un grad de risc mai mare fata de plasamentele intr-un fond de actiuni," spune Dorin Danescu, presedintele Star Asset Management. Fondul de actiuni Omninvest a obtinut anul trecut un randament al unitatii de fond de 23,3%. In 2006, fondul Star Focus a obtinut in cele opt luni de functionare un randament al unitatii de fond de 10,4%, fata de performantele de 8,6% si de 14,6% raportate de fondurile cu plasamente diversificate BCR Dinamic, respectiv FCEx.
Alegerea fondului de actiuni Omninvest in care societatea Star a investit 2,5% din activele fondului Star Focus, mai exact 9.646 de titluri de particpare achizitionate la pretul 10,4 lei, a fost motivata de Danescu prin randamentul "bun" pe care l-a obtinut fondul administrat de SIRA.
"Am analizat piata fondurilor de investitii si am considerat ca structura activelor precum si randamentul obtinut de fondul de actiuni Omninvest sunt performante si putem obtine rezultate bune investind in acest fond," spune Danescu.
Dorin Danescu a fost la conducerea SIRA in urma cu un an, la inceputul anului 2006 el renuntand la functia de director executiv pentru a infiinta societatea de administrare a investitiilor Star.
Investitiile fond de fonduri atrag din ce in ce mai mult atentia administratorilor de fonduri. Diversificarea portofoliului, diminuarea gradului de risc si randamentele ridicate sunt principalele motive care fac astfel de plasamente atragatoare. Societatea de administrare a investitiilor KD Investments intentiona sa lanseze la sfarsitul anului trecut un fond de fonduri. KD Multifond urma sa investeasca exclusiv in fonduri de actiuni si diversificate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO