Burse - Fonduri mutuale

Radu Constantinescu şi Ioan Iacob, cei doi fondatori ai Qualitance, companie românească de tehnologie, au transferat o parte din acţiunile lor către alte patru persoane, ca stimulent de loializare

Radu Constantinescu şi Ioan Iacob, cei doi fondatori ai...

Autor: Roxana Rosu

13.09.2022, 10:44 472

Radu Constantinescu şi Ioan Iacob, cei doi fondatori ai Qualitance, companie românească de inovaţie, tehnologie şi inteligenţă artificială, au anunţat că au transferat o parte din acţiunile lor către alte patru persoane, ca stimulent de loializare sau prin contracte de vânzare-cumpărare.

Astfel, Michael Edward Parsons, care a fost CEO al Qualitance din 2020 până în primăvara acestui an, primeşte 10.000 de acţiuni, respectiv 9,7% din capitalul social al firmei. El rămâne alături de companie în calitate de preşedinte al Consiliului Consultativ şi director al subsidiarei Qualitance Australia. 

De asemenea, Radu Constantinescu şi Ioan Iacob transferă 200 de acţiuni către Robert Neivert, ca urmare a contractului de vânzare-cumpărare din 30 martie 2018. În urma operaţiunii, Robert Neivert deţine 0,19% din capital.

În plus, potrivit unei hotărâri AGA din 9 septembrie, capitalul social al Qualitance se majorează cu 3.000 de acţiuni (echivalent a 3.000 lei), iar Maria Popescu şi Maria Cristina Coman devin actionari. Majorarea capitalului social s-a realizat ca urmare a exercitarii optiunii la data de 09.09.2022 de catre Maria Popescu si Maria Cristina Coman de a deveni actionari, optiune primita ca un stimulent de loializare. În urma operaţiunii, Maria Popescu deţine 1,94%, iar Maria Cristina Coman 0,97% din capital.

În urma acestor transferuri, Radu Constantinescu deţine 48,4% şi Ioan Iacob 38,7% din capitalul companiei.

Anul trecut, compania a dezvoltat proiecte de transformare digitală cu impact major în strategia unor organizaţii mari precum Banca Transilvania, OMV Petrom sau Raiffeisen Bank, prin eficientizarea interacţiunilor acestora cu clienţii şi proprii angajaţi, iar pe piaţa internaţională a încheiat parteneriate cu brand-uri globale precum News Corp şi Anastasia Beverly Hills.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO