Burse - Fonduri mutuale

Piata a recuperat partial pierderile inregistrate marti

17.02.2006, 22:05 10

Bursa a consemnat ieri o zi de crestere generalizata, toti indicii care urmaresc companiile listate pe piata inregistrand cresteri de 1-2%. Cresterea a fost condusa de actiunile SIF-urilor, cu aprecieri in medie de 2%, dar plusuri au avut si restul actiunilor cele mai lichide, creand tot mai mult impresia ca scaderile recente au fost si de data aceasta doar simple corectii. Bursa a inregistrat marti o scadere semnificativa.

"Eu cred ca piata si in general brokerii cu experienta care tot prognozeaza o cadere a pietei sufera de sindromul februarie 2005, asa cum americanii sufera de sindromul septembrie 2001. Dar de ce sa cada totusi piata? Se spune ca e normal sa cada in conditiile in care actiunile sunt foarte scumpe. Asta inseamna ca au un PER (pret/profit pe actiune) ridicat. Dar Erste a evaluat BCR-ul la un PER de 30 la pretul pe care l-a platit, iar acesta nu e singurul exemplu daca ne uitam si la alte companii ce au fost preluate de investitori straini in ultimul timp", a precizat Grigore Chis, manager de portofoliu la BT Asset Management. "Ceea ce vad eu peste tot in prezent este un fenomen de apreciere a activelor in Romania, iar asta nu inseamna ca activele sunt scumpe acum, ci ca erau puternic subevaluate inainte. Eu cand analizez o actiune, nu ma uit la PER, ci ma intereseaza indicatorul ROE (profitul net/capitaluri proprii - n. red.)", a mai spus Chis.

Brokerii spun ca in acest moment nu se poate vorbi de intrarea pietei pe un trend de scadere, dar ca si perioada urmatoare va fi caracterizata de o volatilitate importanta.

"Nu putem vorbi in acest moment de un trend descendent. Volumele nu sunt foarte mari ceea ce este un lucru destul de bun pentru piata deoarece daca aceste scaderi ar veni pe volume mari am asista la un trend descendent", a declarat Adrian Barbu, trader la BCR Securities.

Cresteri au inregistrat ieri si actiunile companiilor cele mai mari Petrom si BRD, care au castigat cate 2%, dar si companiile farmaceutice, cu salturi chiar de peste 3%.



Actiunile SIF Transilvania au castigat ieri 2,6%, cel mai mare avans dintre

SIF-uri, aceste titluri fiind si cele mai tranzactionate din piata, cu un rulaj de 10,9 milioane de lei (peste 3 milioane de euro). Cresterea inregistrata de aceste actiuni a venit dupa ce schimbarea modului de raportare contabila la inceputul acestui an determinase cresterea activului net unitar peste pretul la care actiunile se tranzactionau la Bursa. Activul net unitar al SIF Transilvania era la 3 februarie de 2,35 lei/actiune, pretul la Bursa al actiunilor fiind ieri la inchidere de 2,4 lei/actiune. Activul net al acestei SIF crescuse cu aproape 17% in mai putin de o saptamana.



Actiunile producatorului de medicamente Antibiotice Iasi au castigat ieri 3,5%, inchizand sedinta de tranzactionare la pretul de 1,48 lei/actiune. Titlurile Antibiotice au crescut in acest an cu 50%, investitorii asteptand ca statul sa privatizeze compania. Potrivit informatiilor din piata, pentru privatizarea Antibiotice si-au manifestat interesul o companie farmaceutica din Canada, Acic Pharmaceuticals si Ozone Laboratories. Compania a raportat un profit net de 5,6 mil. euro, in crestere cu 85% fata anul precedent. Cifra de afaceri a companiei a avansat cu 39%, atingand 46 de milioane de euro. Pentru acest an compania si-a propus cresterea vanzarilor cu circa 21%.



Titlurile retailerului IT&C Flamingo International s-au apreciat ieri cu 1,2%, fiind cotate la finalul sedintei de tranzactionare la 0,42 lei/actiune. Valoarea tranzactiilor derulate in piata cu acestea a fost insa foarte redusa. Actiunile Flamingo au facut insa obiectul unei tranzactii speciale in valoare de 3,15 mil. euro, prin intermediul careia au fost transferate 7,6 milioane de actiuni, reprezentand peste 1,4% din capitalul social al companiei. Actiunile Flamingo reprezinta o tinta de achizitii in special pentru fondurile straine de investitii. La inceputul acestei luni, fondul de investitii QVT Fund a anuntat ca detine 5,6% din actiunile Flamingo.



Actiunile Sinteza Oradea, companie care activeaza in industria chimica, au castigat ieri 2,8% si au inchis sedinta de tranzactionare la cotatia de 0,365 lei/actiune. Sinteza a obtinut anul trecut un profit net de 0,14 milioane de euro (0,52 mil. lei), in crestere in euro cu 54,3% fata de profitul inregistrat in 2004. Societatea a realizat anul trecut o cifra de afaceri de 3,84 milioane de euro (13,9 milioane de lei), in crestere cu 30% fata de vanzarile din anul precedent. Dupa primele noua luni ale anului, compania avea un profit net de 0,19 milioane de euro, de aproape trei ori mai redus fata de castigul din aceeasi perioada din 2004.



Actiunile companiei hoteliere Intercontinental au facut ieri obiectul unor tranzactii mari in piata, in urma carora s-a transferat in total 0,5% din capitalul companiei. Valoarea operatiunilor a fost de 0,4 milioane de lei (0,11 milioane de euro), ultima tranzactie perfectandu-se la pretul de 0,0946 lei/actiune, in crestere cu aproape 15% fata de sedinta precedenta. Conducerea companiei a precizat recent ca hotelul de cinci stele Intercontinental aflat in administrarea societatii ar putea sa schimbe din 2007 compania hoteliera internationala la care este afiliat. La inceputul anului, surse din piata au precizat ca societatea a terminat si anul trecut pe pierdere.





Precizare: In pagina 5 de ieri a ZF a aparut in mod eronat informatia conform careia fondul de investitii Broadhurst a preluat 84,5% din actiunile Carbid - Fox. De fapt fondul a vandut un pachet de actiuni Carbid - Fox si a scazut sub 5% din actiuni. Greseala a fost cauzata de o raportare eronata a Bursei de Valori.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO