Burse - Fonduri mutuale

Petrom devine o multinationala a Estului

Petrom devine o multinationala a Estului

Click pentru imaginea marita

08.09.2006, 20:49 65

Prima masura a noului sef de la Petrom a fost sa infiinteze o divizie de strategie, care se va concentra asupra extinderii internationale a operatiunilor.
Petrom, cea mai mare companie din Romania, controlata de grupul petrolier austriac OMV, se va concentra asupra "internationalizarii" operatiunilor sale, avand in obiectiv crearea unei pozitii puternice in zona Marii Caspice.
Noua sefa a Petrom, care a lucrat anterior 13 ani pentru Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), se va ocupa de acum direct de strategie, care anterior era printre atributiile directorului general adjunct, pozitie detinuta de catre austriacul Werner Schinhan.
"Am preluat noi responsabilitati legate de strategia companiei. Prima masura pe care am luat-o la Petrom din pozitia de CEO a fost sa decid infiintarea unei divizii de strategie. Pentru divizia de strategie, nu avem inca un sef. Suntem in proces de recrutare", a declarat pentru ZF Mariana Gheorghe, care detine pozitia de CEO de la jumatatea lunii iunie.
"Obiectivul nostru este sa devenim lider de petrol si gaze in Europa de Sud - Est. Deocamdata, suntem numai cel mai mare producator in aceasta regiune. In cadrul acestei strategii de internationalizare a operatiunilor, vrem Kazahstanul sa devina, alaturi de Romania, o regiune de core business (principala - n.r.). Zona Marii Caspice este tinta noastra", a declarat Mariana Gheorghe.
"Vrem sa ridicam productia de titei in Kazahstan la 30.000 barili pe zi", mai spune oficialul Petrom.
"Printre tinte se mai numara Turkmenistanul si alte state din acea zona. Ne uitam la piata din Rusia, unde am putea intra printr-o achizitie. Vom tine cont de specificul fiecarei piete si de climatul local. Exista o strategie de achizitii pentru pozitionarea pe piata in functie de oportunitati", spune Mariana Gheorghe.
Interesele de expansiune ale Petrom vizeaza, de asemenea, zona Marii Negre si Ucraina.
"In Ucraina, planurile noastre pot viza operatiuni de retail sau de explorare si productie, fiind oportunitati in sectorul de gaze", afirma reprezentantul Petrom.
Petrom si-a bugetat pentru investitii pana in 2010 circa 3 mld. euro, din care o parte va insemna bani pentru achizitii.
Mariana Gheorghe, 50 de ani, a lucrat pe multe proiecte de finantare BERD in aproape toate industriile, de la petrol la industria de tubulatura, si din aceasta postura cunoaste bine pietele din Europa de Est.
Mai mult, ea a ocupat dupa preluarea Petrom de catre austriecii de la OMV in 2004 un loc in Consiliul de Administratie al companiei petroliere din partea BERD. Mariana Gheorghe a demisionat din aceasta pozitie in primavara, cand Wolfgang Ruttenstorfer, presedintele OMV, i-a propus preluarea pozitiei de CEO la Petrom.
Ea afirma ca nu detine nici macar o actiune Petrom sau a unei alte companii listate pe Bursa de la Bucuresti. Inca.
Dupa instalarea Marianei Gheorghe, aceasta a preluat atributii de strategie de la Schinhan, caruia i-a cedat in schimb coordonarea diviziei de gaze, infiintata anul trecut, si care pana in luna iunie raporta lui Gheorghe Constantinescu, care a ocupat pozitia de director general executiv (CEO) al Petrom pana la jumatatea lunii iunie.
"Imi propun ca in mandatul meu sa ating obiectivele prevazute in strategia de dezvoltare a Petrom pana in 2010, printre care se afla stabilizarea productiei de petrol si gaze la un nivel de 210.000 barili pe zi si un randament al capitalului investit de minimum 13%", spune sefa Petrom. Ea adauga ca un alt obiectiv este de a optimiza profitul companiei.
In primele sase luni ale anului, Petrom a raportat un profit net de 400 mil. euro, ajutata de cresterea cotatiilor titeiului pe pietele internationale. Petrom este o companie petroliera integrata, cu activitati de la explorare & productie pana la rafinare si distributie a carburantilor.
Petrom produce anual aproximativ 6 milioane de tone de titei si 6 miliarde de metri cubi de gaze, fiind cel mai important producator din regiunea Europei de Est, in afara Rusiei.
Compania opereaza doua rafinarii cu o capacitate de 8 mil. tone pe an, Petrobrazi Ploiesti si Arpechim Pitesti, si o retea de circa 600 de benzinarii in Romania si in regiune.
In cadrul strategiei sale de extindere in Europa de Sud - Est, Petrom a preluat 178 de statii sub brand OMV in Romania, Bulgaria, Serbia si Muntenegru.
Productia de titei si gaze este cel mai valoros activ al Petrom, mai ales in conditiile in care profitul companiei a fost propulsat chiar de catre cotatiile in crestere la titei si gaze. Un auditor independent american a confirmat recent nivelul rezervelor Petrom de titei si gaze la un miliard de barili.
Pe primul semestru, cifra de afaceri a companiei a fost de 1,78 miliarde de euro.
Compania este in acest moment in plin proces de restructurare, grupul austriac avand plasati 125 de expati in structurile de conducere.
Pe de alta parte, alte zeci de manageri romani din companie sunt angajati in campanii de training, din care OMV isi va selecta oameni pentru pozitii - cheie in cadrul grupului. Numai din sectorul explorare & productie sunt angajati in aceste programe 20 de oameni din Petrom.
Petrom are o capitalizare bursiera de 8,77 mld. euro la un pret de 0,545 lei pe actiune.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO