Burse - Fonduri mutuale

Petrom anunţă miercuri pe Bursă rezultatele pe S1/2019. Ce estimări au brokerii şi analiştii

OMV Petrom (SNP), cea mai valoroasă companie listată la Bucureşti, va raporta pe 31 iulie rezultatele financiare aferente S1/2019, iar brokerii şi analiştii consultaţi de ZF consideră că emitentul are şanse mari să-şi păstreze acelaşi ritm de creştere a profitabilităţii ca cel din T1/2019.

Prin urmare, cu o dinamică de 35% a rezultatului net, precum cea din T1/2019, compania petrolieră ar putea raporta un profit net de 1,7 miliarde de lei pentru primele şase luni din acest an. Spre comparaţie în S1/2018, Petrom a avut circa 1,25 miliarde de lei profit net.

„Deşi preţul petrolului a fost mai mic în T2/2019 comparativ cu T2/2018, faptul că anul trecut în T2/2018 a avut un rezultat afectat de revizia generală a rafinăriei Petrobrazi cu aproximativ 410 milioane lei, lasă loc posibilităţii ca Petrom să îşi păstreze şi la final de S1/2019 dinamica din T1, adică +35%“, spune Simion Tihon, broker la Prime Transaction.

OMV Petrom are în prezent cea mai subevaluată acţiune din structura indicelui principal BET în contextul în care compania se tranzacţionează la un nivel al PER (price earning ratio) de 5,1, calculat pe baza preţurilor de închidere de luni şi pe baza rezultatelor financiare din ultimele 12 luni, care le include astfel şi pe cele din T1/2019.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.