Burse - Fonduri mutuale

Nume noi în viitorul guvern: Vulpescu (Cultură), Grindeanu (Comunicaţii), Gerea (Economie)

Nume noi în viitorul guvern: Vulpescu (Cultură),...

Autor: Liviu Dădăcuş

15.12.2014, 00:04 376

Coaliţia de guvernare decide, duminică, struc­tura şi componenţa guvernului Ponta 4, care va fi un cabinet politic, format din politi­cieni, va avea doar miniştri plini, nu va conţine mi­niştri delegaţi şi va avea un număr mai mic de vicepremieri.

Portofoliile asupra cărora, până la mo­men­tul transmiterii acestei ştiri, pare a se fi căzut de acord în coaliţia de guvernare sunt: Ga­briel Oprea (UNPR) – viceprim-ministru, mi­nistru de interne, Liviu Dragnea (PSD) – vice­prim-ministru, ministru al dezvoltării re­giona­le şi administraţiei publice, Daniel Constan­tin (PC) – ministrul agricul­turii, Darius Vâlcov (PSD) – ministrul de finanţe, Ro­bert Cazanciuc (PSD) – ministrul justiţiei, Ni­colae Bănicioiu (PSD) – ministrul sănătăţii, Ioan Rus (PSD) – ministrul transporturilor, Ro­vana Plumb (PSD) – ministrul muncii, Eu­gen Teodorovici (PSD) – ministrul fon­du­ri­lor europene, Gabriela Szabo (PSD) – mi­nis­trul tineretului şi sportului, Bogdan Aures­cu (independent) – ministrul de externe, Mircea Duşa (PSD) – ministrul apărării, Andrei Gerea (PLR) - ministrul eco­no­miei, Eugen Nicolicea (UNPR) – relaţia cu Par­lamentul. PSD va mai numi miniştri la Cultură şi la Co­mu­nicaţii, în timp ce Ministerul Mediului va re­veni PLR, iar PC va prelua Ministerul Educaţiei.

La Ministerul Culturii, PSD îl va propune, po­trivit unor surse din partid, pe social-de­mo­cra­tul Ionuţ Vulpescu. Pentru portofoliul Comu­ni­caţiilor, va­can­tat de PC, unele surse îl dau ca posibil ministru pe social-democratul Sorin Grindeanu.

În condiţiile în care principiul avansat la formarea guvernului Ponta 4 a fost ca UNPR, PC şi PLR să preia câte două portofolii, se pare că UNPR va deţine Internele (Gabriel Oprea) şi relaţia cu Parlamentul (Eugen Nicolicea), PC va numi miniştri la Agricultură şi Educaţie, iar PLR la Economie şi Mediu.

La Ministerul Educaţiei, PC ia în calcul nu­mi­rea fie a lui Sorin Câmpeanu, fie a lui Du­mi­tru Miron. Celălalt portofoliu, Agricultura, va fi deţinut, ca şi până acum, de Daniel Constan­tin. PLR ia în calcul numirea lui Andrei Gerea la Economie şi a Graţielei Gavrilescu la Mediu.

Guvernul Ponta 4 va fi unul politic, format exclusiv din politicieni, singura excepţie care ar putea să infirme această regulă fiind la Ministerul de Externe, caz în care portofoliul ar putea fi păstrat de actualul ministru, Bogdan Aurescu.

Pe de altă parte, guvernul Ponta 4 va conţine portofolii pline, urmând să dispară miniştrii delegaţi.

Până în prezent, patru din cei opt miniştri delegaţi, respectiv Răzvan Nicolescu, Florin Jianu, Aurelia Cristea şi Bogdan Stanoevici, au anunţat, pe Facebook, faptul că nu vor mai face parte din structura viitorului cabinet.

Portofoliile deţinute de aceşti miniştri delegaţi se vor comasa cu ministerele mari, astfel: Energia şi IMM-urile vor fi comasate la Ministerul Economiei, Dialogul Social va fi comasat la Ministerul Muncii, iar portofoliul delegat pentru Ape va fi comasat la Ministerul Mediului sau la cel al Agriculturii. Pe de altă parte, portofoliul delegat pentru Buget va fi comasat la Ministerul de Finanţe. Guvernul Ponta 4 va avea şi un număr mai mic de vicepremieri. Astfel, dacă în acest mo­ment există patru funcţii de vicepremier, noul ca­binet va avea maximum două astfel de posturi.

Gabriel Oprea va fi cu siguranţă unul dintre vicepremieri, dacă nu chiar singurul. Pentru o funcţie de vicepremier luptă şi social-democratul, Liviu Dragnea. Conservatorul Daniel Constantin se pare că a renunţat la poziţia de vicepremier pentru ca PC să obţină un minister mai important decât Comunicaţiile, pe care îl deţine acum prin Răzvan Cotovelea.

Forurile de conducere ale celor patru partide componente ale coaliţiei de guvernare se vor reuni duminică după-amiază pentru a valida miniştrii pe care îi propun.

Guvernul va fi prezentat luni în Parlament.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO