Burse - Fonduri mutuale

Majorarea de la BT a creat confuzie la Viena

11.05.2007, 18:40 16

Trecerea datei de referinta a majorarii de capital de la Banca Transilvania (BT) a provocat miercuri o crestere artificiala a indicelui ROTX care este calculat in baza unui parteneriat intre Bursa de la Bucuresti si Bursa de la Viena.
Indicele ROTX sta la baza unor instrumente financiare tranzactionate la Bursa din Viena, astfel ca investitorii de acolo au putut fi indusi in eroare de evolutia indicelui, care nu a tinut cont de realitatile din piata.
Indicele a crescut cu circa 6% in sedinta de miercuri, desi pe piata de actiuni de la Bucuresti tendinta era de scadere. Ieri, indicele a revenit la o valoare care reflecta evolutia pietei de la Bucuresti, scazand la loc cu 6%.
Cresterea artificiala de miercuri a fost cauzata de faptul ca limita variatie zilnica a pretului de plus/minus 15% nu a fost suspendata de Bursa pentru actiunile Bancii Transilvania dupa trecerea datei de inregistrare pentru o majorare de capital.
Teoretic, dupa trecerea datei de referinta actiunile Banca Transilvania ar fi trebuit sa scada cu peste 30%, lucru care s-a si intamplat, insa pe parcursul a doua zile, insa cum Bursa nu a suspendat limita, miercuri actiunile s-au tranzactionat, cu 15% mai jos decat marti, probabil din cauza unor investitori care au uitat ordinele de cumparare in piata, tranzactiile fiind extrem de reduse.
Spre deosebire de indicele BET, indicele ROTX este ajustat matematic in momentul in care caracteristicile actiunilor se schimba, asa cum este cazul in momentul trecerii datei de referinta pentru majorarile de capital. Scaderea de doar 15%, in loc de cea teoretica de peste 30%, a fost transformata astfel, prin algoritmul prin care se tranzactioneaza indicele, in crestere.
Pe Bursa din Viena sunt listate mai multe emisiuni de certificate, emise de banci austriece, care au in spate un portofoliu de actiuni creat dupa structura indicelui ROTX. Unul dintre aceste instrumente financiare s-a tranzactionat de exemplu cu o crestere de peste 1% desi piata de la Bucuresti era pe minus.
Actiunile gratuite creeaza probleme si pentru administratorii fondurilor mutuale.
"Faptul ca nu putem inregistra in portofoliu actiunile gratuite pe care urmeaza sa le primim de la companii, asa cum s-a intamplat in structura indicelui ROTX, creeaza disfunctionalitati in functionarea fondului," spune Radu Hanga, presedintele BT Asset Management, societate care administreaza BT Index, singurul fond de indice de pe piata. Fondul urmareste structura indicelui ROTX.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO