Burse - Fonduri mutuale

Fondurile şi-au ajustat portofoliile cu „deal“-uri de 55 milioane de lei

Fondurile şi-au ajustat portofoliile cu „deal“-uri...

Autor: Roxana Pricop

02.02.2015, 00:04 271
Investitorii au realizat tranzacţii de tip „deal“ în valoare record de 55 mil. lei (12 mil. euro) în şedinţa de vineri, 30 ianuarie, aproape 80% din transferuri fiind încheiate cu acţiunile BRD şi cu cele ale Fondului Pro­prietatea.

Tranzacţiile de tip „deal“, cunoscute şi ca tranzacţii negociate, se realizează pe un segment separat al Bursei de Valori Bucureşti şi au o valoare minimă de 50.000 de euro, fiind astfel accesate de investitorii calificaţi şi de fondurile de investiţii. În general, înainte de încheierea unei astfel de tranzacţii, cumpărătorul şi vânzătorul stabilesc dinainte termenii tranzacţiei (numărul de acţiuni şi preţul). Preţul poate fi diferit de cel la care acţiunile se tranzacţionează pe piaţa principală (regular), putând varia cu 15% (în plus sau minus) faţă de referinţă (adică faţă de preţul de închidere din şedinţa precedentă).

În şedinţa de vineri au avut loc trei tranzacţii de tip „deal“ în valoare de 22 milioane de lei cu acţiunile BRD. Investitorii au transferat 2,2 milioane de acţiuni BRD, reprezentând 0,3% din capitalul băncii. Tranzacţiile s-au încheiat la preţul mediu de 9,8 lei/unitate, peste preţul de 9,69 lei/unitate la care acţiunile BRD au închis şedinţa de pe piaţa principală.

Acţiunile FP au făcut obiectul a patru transferuri în valoare cumulată de 21 milioane de lei. Volumul tranzacţionat pe piaţa „deal“ a fost de 26 milioane de acţiuni FP (2,14% din capitalul fondului). Tot vineri a avut loc un „deal“ de 3 milioane de lei cu acţiunile Băncii Transilvania (TLV). Pachetul de acţiuni transferat reprezintă 0,05% din capitalul băncii. Preţul la care s-au transferat acţiunile a fost de 2,12 lei/unitate, cu 1% peste preţul la care a fost închisă şedinţa din piaţa principală.

Investitorii au mai transferat 0,12% din capitalul Transgaz, în cadrul a două tranzacţii negociate în valoare de 3,9 milioane de lei.

Prin două tranzacţii negociate, investitorii au transferat 0,61% din capitalul Bursei de Valori Bucureşti, valoarea tranzacţiilor fiind de 1,83 mil. lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO