Burse - Fonduri mutuale

Evergent Investments vinde două deţineri din portofoliu

Evergent Investments vinde două deţineri din portofoliu

Autor: Eduard Ivanovici

04.04.2023, 00:00 336

Evergent Investments (EVER) şi-a informat investitorii cu privire la vânzarea integrală a deţinerilor la încă două companii cu lichiditate scăzută, operatorul hotelier Casa de Bucovina Club de Munte (BCM) şi producătorul de bere Martens din Galaţi (MABE). Participaţiile erau de 4,73%, respectiv 0,55%. „Vânzarea celor două companii este conformă celei de-a treia direcţii strategice, de lichidare a deţinerilor din portofoliul istoric şi neperformant. Suma cumulată obţinută este de 0,77 milioane lei şi alimentează necesarul investiţional al companiei.

Evergent Investments continuă demersurile pentru valorificarea deţinerilor neperformante, moştenite, cu un potenţial de creştere foarte scăzut”, potrivit unui document publicat la BVB. Acţiunile BCM sunt pe plus cu 9,2% în ultimul an, pe un rulaj de 1,35 milioane de lei. Între timp, acţiunile MABE au pierdut 17,7%, pe tranzacţii în valoare de circa 300.000 de lei. Companiile au capitalizări de 14 milioane de lei, respectiv 21,5 milioane.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO