Burse - Fonduri mutuale

DN Agrar anunţă o cifră de afaceri de 62,4 mil. lei în S1/2022, în urcare cu 241%, şi un profit net de 5 mil. lei, în creştere cu 135%

DN Agrar anunţă o cifră de afaceri de 62,4 mil. lei...

Autor: Eduard Ivanovici

26.09.2022, 10:40 273

DN Agrar (simbol bursier DN), cea mai mare fermă zootehnică integrată din România, cu producţie de lapte de vacă şi producţie vegetală, a înregistrat o cifră de afaceri de 62,4 milioane de lei în S1/2022, în creştere cu 241,4% faţă de aceeaşi perioadă de anul trecut, conform raportului financiar publicat la Bursa din Bucureşti.

Profitul net a ajuns la 5,05 milioane de lei, reprezentând o majorare de 135,3% faţă de 30 iunie 2021, în timp ce suprafaţa agricolă exploatată a crescut cu aproape 3.000 ha. Totodată, activul net contabil (total active minus datorii curente) a fost în sumă de 164,6 milioane de lei, un avans de 57% prin comparaţie cu S1/2021.

Activele totale au atins 226,6 milioane de lei, în urcare cu 54,2% faţă de prima jumătate a anului precedent.

Compania s-a listat pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti pe 2 februarie 2022, finalizând două luni mai târziu preluarea fermei Apold. Pe 28 aprilie, acţionarii au aprobat majorarea capitalului social şi programului de tip stock option plan.

„Am reuşit să controlăm costurile enorme în prima jumătate a anului, într-un mod rezonabil, având în vedere avantajul adus de faptul că noi producem o mare parte din hrana pe care o folosim pentru vaci. În ceea ce priveşte seceta nu am fost izolaţi de restul Europei, dar aceasta nu ne-a afectat la fel de mult ca în alte zone ale ţării. Atunci când am decis să investim, alegerea judeţelor Alba, Sibiu şi Hunedoara nu a fost întâmplătoare, am ţinut cont de faptul că clima temperată de aici favorizează culturile agricole”, scrie DN Agrar în raportul semestrial.

Din document mai reiese că societatea plănuieşte să investească într-o fabrică dedicată compostării gunoiului de grajd, într-un efort de anticipare a modificării legislative pentru agricultura circulară. Pe termen lung, compania îşi propune să realizeze transferul pe piaţa reglementată a Bursei.

DN Agrar afişează o capitalizare de 112 milioane de lei, conform datelor BVB. Acţiunile DN s-au apreciat cu 7,2% în ultimele şase luni, pe tranzacţii de 6,3 milioane de lei. Din acţionariat face parte grupul Advies din Ţările de Jos, cu o participaţie de 74%, urmat de persoane fizice (20,5%) şi juridice (5,4%).

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO