Burse - Fonduri mutuale

Digi Communications, venituri de 361 mil. euro în primul trimestru al anului, cu 21% peste nivelul de anul trecut. Profit net de 27 mil. euro, în creştere cu 16%

Digi Communications, venituri de 361 mil. euro în primul...

Autor: Eduard Ivanovici

17.05.2022, 11:19 208

Operatorul de telecomunicaţii Digi Communications (simbol bursier DIGI) a raportat la Bursa de Valori Bucureşti venituri de 360,6 milioane de euro la 31 martie 2022, în creştere cu circa 21% faţă de nivelul din primul trimestru al anului trecut, 297,9 milioane de lei, conform calculelor realizate de ZF pe baza datelor de la BVB.

Compania a înregistrat, de asemenea, un profit net de 27 de milioane de euro în T1/2022, cu 16% peste rezultatul obţinut în aceeaşi perioadă din 2021, respectiv 23,3 milioane de euro. Între timp, cheltuielile din activităţi operaţionale au atins 317,2 milioane de euro, de la  257,3 milioane în T1/2021.

„Cheltuielile de exploatare din România pentru perioada de trei luni încheiată la data de 31 martie 2022 au fost de 137,3 milioane EUR, faţă de 113,1 milioane EUR pentru perioade de trei luni încheiată la data de 31 martie 2021, reprezentând o creştere de 21,4%. Principala variaţie se datorează creşterii cheltuielilor cu utilităţile şi mentenanţa reţelelor. În general cheltuielile de exploatare sunt în concordanţă cu creşterea activităţii (...) Considerăm că vom putea să ne îndeplinim nevoile de flux de numerar prin accelerarea sau încetinirea planurilor noastre de creştere şi extindere”, se arată în raportul trimestrial.

Raportat la numerar şi echivalente de numerar la sfârşitul perioadei, grupul Digi a înregistrat 316,9 milioane de euro între ianuarie şi martie 2022, de la 13,1 milioane de euro anul trecut.

Pe 3 ianuarie 2022, filiala din Romania a companiei (RCS&RDS) si 4iG Plc. (4 iG Plc.) una dintre cele mai importante companii de pe piaţa IT&TIC din Ungaria, au încheiat cu succes achiziţia DIGI Tavkozlesi Szolgaltato Ltd. (Digi Ungaria) şi a filialelor sale, Invitel Ltd., Digi Infrastruktura Korlatolt Felelossegu Tarsasag şi I TV Ltd de către 4iG Plc.

La data de 29 noiembrie 2021, pârţile au executat contractul de vânzare-cumpărare privind achiziţionarea de către 4iG Plc a participaţiei de 100% deţinute de RCS&RDS în cel mai important grup de telecomunicaţii şi servicii media din Ungaria precum şi cesiunea tuturor datoriilor Digi Ungaria şi ale filialelor sale către RCS&RDS. Tranzacţia a fost condiţionată de îndeplinirea anumitor condiţii, inclusiv de autorizarea de către autoritatea maghiară de concurenţă.

„Ca urmare a îndeplinirii şi/sau renunţării la condiţiile stabilite de parţi la executarea contractului de vânzare-cumpărare şi la aplicarea tuturor ajustărilor relevante, la data de 3 ianuarie 2022 RCS&RDS a primit un preţ agregat de aproximativ 624.98 milioane EUR. Compania şi filialele sale vor utiliza această sumă pentru rambursarea datoriei financiare a grupului, precum şi pentru investiţii suplimentare pe pieţele unde activează şi pe pieţele potenţial noi din Europa de Vest.”

Acţiunile DIGI s-au depreciat cu 1,2% anul acesta, pe fondul unor tranzacţii de aproape 100 de milioane de lei. Compania inclusă în indicele BET are o capitalizare de 4 miliarde de lei, conform datelor BVB.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO