Burse - Fonduri mutuale

Companiile petroliere s-au aflat in centrul atentiei

09.12.2005, 19:04 19

Informatiile privind achizitia facuta de grupul Rompetrol a determinat ca actiunile companiilor din acest grup, care s-au tranzactionat ieri la Bursa, sa inregistreze cresteri puternice de pret.

Titlurile Rompetrol Well Services au plusat cu 9%, in timp ce actiunile Rompetrol SA (Vega) au urcat cu 15%. Presiunea la cumparare de pe VEGA a determinat ca la jumatatea sedintei sa nu mai fie actiuni disponibile la vanzare. Dupa ce ieri au fost suspendate, actiunile Rompetrol Rafinare (Petromidia) urmeaza sa revina azi la tranzactionare.

Brokerii spun ca informatiile legate de grupul Rompetrol vor da un impuls si pietei per ansamblu.

"Cu siguranta aceste informatii vor avea si o influenta pozitiva asupra pietei. In ceea ce priveste actiunile Rompetrol Rafinare (Petromidia), nu cred totusi ca aceste titluri vor avea pe parcursul zilei de maine (de azi - n. red.) o crestere la fel de puternica cum au avut actiunile celorlalte companii din grup, in conditiile in care aceste titluri sunt mult mai lichide", a precizat Gabriel Gheorghe, directorul general adjunct al societatii de brokeraj Equity Invest.

Analistii de pe piata sustin ca ultimele stiri legate de grupul Rompetrol pot pune bazele unui trend cu orizont lung de crestere pentru actiunile Rompetrol Rafinare.

"Cum in esenta, valoarea unei companii este data de viitorul activitatii ei, teoretic, pretul unui titlu este determinat in principal de fluxurile de numerar asteptate. Din acest punct de vedere, pentru grupul Rompetrol, largirea pietei de desfacere in aceasta maniera nu poate constitui decat premisa unor vanzari mai mari insotite de profituri corespunzatoare", a precizat Adrian Zoicas-Ienciu, analist la SSIF Broker.

"Insasi ideea de dezvoltare, expansiune, chiar efectul psihologic al patrunderii unei companii romanesti pe piata franceza, este asociata invariabil de bursa cu cresterea cotatiei, cuvantul cheie fiind in acest moment ÇimagineÈ. Astfel de momente de cotitura in istoria unei companii, pentru ca se poate vorbi de asa ceva, se reflecta semnificativ si in evolutia titlului pe piata bursiera, punandu-se bazele unui nou trend de crestere cu orizont lung , oarecum intuit de multi investitori, dar pus la incercare de catre piata in trecutul recent", a mai adaugat Zoicas-Ienciu.



Actiunile Petrom au castigat 3,5% pe fondul unor ordine mari de cumparare venite pe finalul sedintei. Titlurile companiei petroliere au inchis la maximul zilei, de 0,5 lei/actiune. "Piata se astepta de mai mult timp la aceasta crestere. S-a spus de ceva timp ca exista unul sau mai multi vanzatori importanti care tin pretul jos. Eu cred ca aceia au cam terminat de vandut, si in conditiile in care cumparatorii sunt cei care pun presiune, cursul Petrom a crescut si este posibil sa continue pe acest trend", a spus Octavian Molnar, presedintele societatii de brokeraj IFB Finwest. Brokerii considera ca din punct de vedere al rezultatelor financiare, titlurile Petrom sunt mai atractive decat cele ale Bancii Transilvania si chiar decat SIF-urile.



Titlurile Compa au urcat cu 15%, maximul admis pentru o zi de tranzactionare, ca urmare a anuntului companiei privind derularea unei majorari de capital la un pret de 0,1 lei/actiune, cu mult sub pretul la care actiunile se tranzactioneaza la Bursa. Ultima tranzactie de ieri cu aceste actiuni s-a perfectat la pretul de 2,07 lei/actiune. "Pe fondul acestor informatii actiunile Compa ar putea sa mai creasca in continuare, dar nu intr-un ritm la fel de accelerat. Evolutia actiunilor va continua insa sa depinda de miscarile pe care le vor face in piata unii dintre actionarii principali ai societatii", considera Gabriel Gheorghe, directorul general adjunct al Equity Invest.



Actiunile Rompetrol SA (VEGA) au castigat 15% in ziua in care conducerea grupului Rompetrol a anuntat achizitionarea celui mai mare distribuitor independent de produse petroliere din Franta. Cu aceste actiuni s-au derulat ieri transferuri de 0,26 milioane de lei (0,07 milioane de euro), dar valoarea ar fi fost si mai ridicata, daca vanzatorii nu s-ar fi retras, la un moment dat, complet din piata. Brokerii se mai asteapta pe termen scurt la cresteri de cateva procente pentru aceste actiuni, dar nu si la o tendinta de crestere sustinuta pe o perioada ceva mai lunga de timp. Rompetrol Well Services a fost tranzactionata ieri la un nivel maxim de 0,245 lei/actiune, un record de la inceputul lunii februarie.



Titlurile Broker au avansat cu 2,4%, iar brokerii spun ca evolutia lor a fost ajutata de informatiile privind majorarea de capital de la Compa. Broker impreuna cu persoanele implicate detine peste 5% din Compa. "Eu cred ca actiunile Broker vor inchide finalul de an cu aceeasi crestere de 5% pe care am estimat-o si pentru piata, fata de nivelul actual", spune Gabriel Gheorghe. Unii dintre analistii de pe piata considera ca desi pretextul pentru cresterea actiunilor Broker a fost anuntul Compa, cauza a constituit-o faptul ca titlurile societatii sunt "ieftine", raportate la rezultatele si perspectivele firmei. Sunt si analisti care spun ca nu se asteapta la o crestere substantiala pentru aceste titluri pana anul viitor.



Actiunile Comvex au fost cele mai tranzactionate titluri de pe RASDAQ, cu un rulaj de 407.500 de lei (111.000 de euro). Cotatia titlurilor Comvex a crescut pe parcursul sedintei cu peste 4,3%, incheind ziua la un nivel de 24 lei/actiune, egal cu maximul sedintei. Compania a anuntat la inceputul lunii trecute parafarea unui contract in valoare de 0,66 milioane de euro cu firma Shipping & Services SRL, la care asociat este si un membru al Consiliului de Administratie al Comvex. Operatorul portuar este controlat de casa de comert Balli, prin intermediul Solidmet SRL, care detine 51,9% din actiunile Comvex. Cel mai mic pret la care s-au derulat ieri tranzactii cu titluri Comvex a fost de 23 lei/actiune. catalin.ciocan@zf.ro ; stelian.vezentan@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO