Burse - Fonduri mutuale

Chimcomplex Borzeşti vrea să-şi dubleze capitalul social

Chimcomplex Borzeşti vrea să-şi dubleze capitalul social

Autor: Cristina Bellu

31.03.2017, 10:36 217

Combinatul chimic Chimcomplex Borzeşti (CHOB), controlat indirect de omul de afaceri Ştefan Vuza, vrea să-şi dubleze capitalul social, potrivit unui anunţ al companiei apărut pe pagina Bursei.

Astfel, Consiliul de Administraţie al Chimcomplex Borzeşti convoacă AGEA pentru 8 mai în scopul aprobării majorării capitalului social de la 170,1 milioane de lei, la maximum 340,2 milioane de lei, prin emiterea unui număr de 135.000.000 de acţiuni cu valoarea nominală de 1,26 lei fiecare.

Termenul de subscriere pentru acţionarii existenţi la data de înregistrare este de 90 de zile, iar perioada de subscriere este cea stabilită prin prospectul de ofertă întocmit.

Acţiunile rămase nesubscrise de acţionari vor fi vândute printr-o ofertă publică primară, care va fi intermediată de societatea de brokeraj SSIF Estinvest Focşani.

Chimcomplex Bor­zeşti, listat pe segmentul alter­nativ de tran­zac­ţionare AeRO, are 90,7 mil. lei capitalizare, o acţiune având la cea mai recentă dată de tranzacţionare, din 28 martie, valoarea de 0,7 lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO