Burse - Fonduri mutuale

Care sunt cei mai mari administratori de fonduri mutuale la S1/2023: Erste AM cu 4 mld. lei, BT AM cu 3,8 mld. lei şi BRD AM cu 3,5 mld. lei. Primii 10 au 18,2 mld. lei. Activele nete ale celor mai mari 10, creştere de 4,9% în S1/2023

Care sunt cei mai mari administratori de fonduri mutuale...

Autor: Tibi Oprea

01.08.2023, 07:00 433

Între 30 iunie 2022 şi 30 iunie 2023, scădere de 7,3% ♦ Trei administratori şi-au diminuat activele în primul semestru şi opt în ultimul an ♦ Activele managerilor nu includ portofoliile private sau fondurile alternative de investiţii ♦ La 30 iunie 2023, activele FIA ale tuturor administratorilor erau de circa 25,9 mld. lei.

Cele mai mari 10 societăţi de administrare a investiţiilor din piaţa locală aveau la finele lunii iunie 2023 18,2 mld. lei active nete sub gestiune, în urcare cu 4,9% faţă de sfârşitul anului 2022, respectiv în scădere cu 7,3% comparativ cu jumătatea anului 2023, conform calculelor realizate de ZF pe baza datelor de la Asociaţia Administratorilor de Fonduri (AAF).

Cei mai mari trei administratori au împreună 11,2 mld. lei, adică mai mult de 60% din totalul primilor 10, în creştere cu 14,1% în prima jumătate a anului 2023, respectiv în scădere cu 28,2% în ultimul an încheiat la 30 iunie 2023. Pe podium se află Erste Asset Management cu 4 mld. lei şi o creştere cu 1,4% în S1/2023, BT Asset Management cu 3,8 mld. lei şi un avans de 0,6% şi BRD Asset Management cu 3,5 mld. lei şi plus 12,1%.

Spre comparaţie, indicele bursier BET-BK, de referinţă pentru administratorii de fonduri şi alţi investitori instituţionali, înregistrează o creştere de 4,4% în primul semestru din acest an, respectiv un plus de 6,7% într-un an, arată calculele ZF.

De menţionat că la rubrica „Active membri” de pe site-ul AAF sunt afişate doar activele nete OPCVM (Organisme de Plasament Colectiv în Valori Mobiliare), adică terminologia utilizată pentru fondurile deschise de investiţii. Asta înseamnă că activele aferente portofoliilor private/ individuale, dar şi fondurilor alternative de investiţii (FIA) nu sunt incluse.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO