Burse - Fonduri mutuale

Casa de avocatură Filip & Company a asistat compania de tehnologie AROBS Transilvania Software la transferul acţiunilor pe Piaţa Principală a BVB

Olga Niţă, partener în cadrul departamentului de Fuziuni, achiziţii şi pieţe de capital al Filip & Company

Olga Niţă, partener în cadrul departamentului de Fuziuni, achiziţii şi pieţe de capital al Filip & Company

Autor: Cristina Bellu

11.09.2023, 10:57 1290

Casa de avocatură Filip & Company a acordat consultanţă juridică AROBS Transilvania Software (simbol bursier AROBS), cea mai mare companie de IT de la Bursa de Valori Bucureşti, cu o capitalizare de 904,4 mil. lei, cu privire la transferul acţiunilor sale pe Piaţa Principală a Bursei de Valori Bucureşti.

„AROBS este unul dintre cei mai dinamici emitenţi de pe piaţa noastră. Transferul pe piaţa principală reflectă angajamentul lor pentru creştere şi inovaţie şi contribuie la dezvoltarea pieţei noastre de capital, respectiv la consolidarea sa pe plan internaţional”, spune Olga Niţă, partener în cadrul departamentului de Fuziuni, achiziţii şi pieţe de capital al Filip & Company.

Echipa Filip & Company care a asistat AROBS Transilvania Software în acest proiect a fost coordonată de către Olga Niţă (partener) şi Alexandru Bîrsan (partener şi coordonator al departamentului de Fuziuni, achiziţii şi pieţe de capital al Filip & Company).

AROBS Transilvania Software este controlată în proporţie de 66,2% de Voicu Oprean, fondator, CEO şi preşedinte CA.

În data de 10 august 2023, Morgan Stanley Capital International (MSCI) a anunţat includerea acţiunilor AROBS în indicele MSCI Frontier Markets Small Cap şi în indicele MSCI Romania Small Cap, începând cu data de 31 august 2023. Includerea acţiunilor companiei în aceşti indici reprezintă un moment semnificativ pentru AROBS şi atestă performanţa solidă a acesteia, precum şi potenţialul de creştere. Tot în luna august a acestui an, Wood & Company şi BRK Financial au publicat recomandarea de cumpărare pentru acţiunile AROBS, în cadrul rapoartelor de analiză (Research Coverage).

Înfiinţată în urmă cu 25 de ani, AROBS a realizat de la momentul listării în 2021 şi până astăzi nouă achiziţii. În 2021 a fost achiziţionată compania Berg Software, iar în 2022 au fost achiziţionate AROBS Engineering (fosta linie de business Enea Software Development Services România), grupul Nordlogic şi Centrul de Soft GPS România.

În 2023, AROBS a achiziţionat două entităţi din Republica Moldova, AROBS Software şi AROBS TrackGPS, AROBS Polska (fosta SYDERAL Polska), Grupul Future WorkForce şi AROBS Pannonia Software din Ungaria.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO