Burse - Fonduri mutuale

Ca la „promoţii“: investitorii au dat năvală la acţiuni Romgaz în ultima zi cu discount de 5%

Ca la „promoţii“: investitorii au dat năvală la...

Autor: Roxana Pricop

29.10.2013, 00:08 21
Investitorii de retail au subscris 11,4 milioane de acţiuni Romgaz ieri, ultima zi în care au be­ne­fi­ciat de un discount de 5% din pre­ţul final de ofertă, cât în pri­mele patru zile de ofertă. Tranşa de re­tail este de aproape trei ori subscrisă cu trei zile înainte de închiderea ofertei Rom­gaz.
 
 
Ieri, 28 octombrie, a fost ultima zi în care investitorii de retail au beneficiat de o reducere de 5% din preţul final de ofertă, iar acest lucru s-a regăsit într-un volum record al subscrierilor. De marţi 22 octombrie până ieri, la ora 17.00, in­ves­titorii de retail au subscris 24 mi­lioa­ne de acţiuni în valoare de 768 mil. lei, din care 11,4 mil. acţiuni au fost sub­scrise ieri. De azi până joi, 31 octom­brie, discountul din preţul final de ofer­tă coboară la 3% pentru micii in­ves­titori.
 
„Este agitaţie mare, telefoanele sună întruna. Investitorii vor să bene­fi­cie­ze de discount şi se grăbesc să com­ple­teze formularele de subscrieri astfel încât ordinele de cumpărare să fie înre­gis­trate cât mai rapid în sistem“, a spus un broker implicat în distribuţia ofertei Romgaz. Discountul de 5% se aplică doar pen­tru un prag maxim de 10.000 de ac­ţiuni; restul de acţiuni subscrise peste acest prag nu beneficiază de discount.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO