Burse - Fonduri mutuale

Bursele au încheiat un trimestru dezastruos. Vezi cât au pierdut cele mai importante pieţe din lume

Bursele au încheiat un trimestru dezastruos. Vezi cât au pierdut cele mai importante pieţe din lume şi din regiune

Autor: Adrian Cojocar

02.10.2011, 17:59 416

Bursele la nivel global au avut parte în perioada iulie - septembrie de una dintre cele mai dezastruoase evoluţii din ultimii ani, în condiţiile în care burse mature, precum cele din Franţa şi Germania, au consemnat scăderi de peste 25% în decurs de numai trei luni.

Grecia conduce în topul pierderilor bursiere, cu un declin de 37,6% în trimestrul al treilea, scăderi de 30% consemând şi bursele din Ungaria, Rusia şi Austria, potriivit unei statistici a ZF.Principalul indice al bursei, BET, s-a depreciat cu 21,5% în trimestrul al treilea, scădere comparabilă cu cea de pe bursa din Polonia.Indicele Euro Stoxx 50, care cuprinde cele mai importante 50 de companii din zona euro, a pierdut în ultimele trei luni 23,5% din valoare. Pe de altă parte, burse considerate emergente, precum cea din India şi China, au scăzut mult mai puţin, coborând cu 12,7% şi respectiv 14,6% în acelaşi interval.Cea mai mică corecţie dintre bursele analizate a înregistrat-o cea din Turcia, care a pierdut doar 5,7% în ultimele trei luni, graţie unei reveniri foarte puternice în ultimele săptămâni pe fondul datelor foarte bune la nivelul economiei interne.Cel mai important indice american, S&P 500, a coborât cu 12,1% în trimestrul al treilea.Pe de altă parte, instrumentele ETF (Exchange Traded Fund) cu expunere pe obligaţiunile americane cu scadenţă de peste 20 de ani au înregistrat cea mai mare apreciere în trimestrul al treilea, de 28,4%. ETF-urile cu expunere pe obligaţiunile americane cu scadenţă la 7 - 10 ani au adus un câştig de 9,6% în acelaşi interval, potrivit unei statistic a Bespoke Investment.Dintre monede, ETF-ul pe yen-ul japonez a adus un plus de 4,3% în trimestrul al treilea, această monedă fiind considerată unul dintre puţinele locuri de refugiu pe care le mai au investitorii, în timp ce cel pe moneda unică europeană a pierdut 7,6% din valoare.Acţiunile americane cele mai puţin afectate în ultimele trei luni au fost cele de utilităţi, urmate de cele producătoare de bunuri de uz curent, iar cele mai lovite au fost cele din sectoarele materiilor prime, financiar şi energetic.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO