Burse - Fonduri mutuale

Bursă. Sipex Company, profit net de 3 mil. lei la nouă luni din 2023, de patru ori mai mic faţă de cel din ianuarie-septembrie 2022

Bursă. Sipex Company, profit net de 3 mil. lei la nouă...

Autor: Tibi Oprea

13.11.2023, 14:59 178

Distribuitorul de materiale şi finisaje pentru construcţii Sipex Company (simbol bursier SPX), listat pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti, a înregistrat în primele nouă luni din 2023 o creştere de 3,8% a afacerilor faţă de aceeaşi perioadă din 2022, la 236,1 mil. lei şi o scădere de 73,9% a profitului net, la 3 mil. lei. 

„Avem un istoric de afacere care a rămas profitabilă în orice context, fie că este un context de criză economică, socială sau pandemie. Am înregistrat o creştere a afacerilor şi profit într-un mediu macroeconomic dificil şi un sector al construcţiilor afectat de provocări diverse. Am continuat să ne concentrăm pe dezvoltarea de parteneriate şi extinderea gamei de produse, spune Irinel Gheorghe, CEO al SIPEX. 

„Suntem flexibili, ne-am adaptat ofertele permanent pentru a răspunde aşteptărilor pieţei şi am gestionat eficient stocurile, elemente care au sprijinit avansul vânzărilor. Obiectivul nostru rămâne menţinerea profitabilităţii şi creşterea afacerii pe baze solide.” 

Marja brută a fost de 1,5%. Principala categorie de cheltuieli operaţionale este reprezentată de cheltuielile privind mărfurile, cu o pondere de 85,27% din totalul cheltuielilor de exploatare înregistrate. În T3/2023, compania a avut afaceri de 90,9 mil. lei, în urcare cu 10,7% faţă de trimestrul anterior şi o pierdere netă de 306.900 de lei, de la un profit net de 3,2 mil. lei în trimestrul anterior. 

Sipex are aproximativ 300 de angajaţi, deţine 12 centre logistice şi un parc auto de 191 de autovehicule. Punctele de lucru şi de desfacere ale companiei sunt: Braşov, Bucureşti, Cluj, Craiova, Iaşi, Ilfov (Pantelimon), Focşani, Piatra Neamţ, Prahova (Ariceştii Rahtivani), Râmnicu Vâlcea, Suceava, Timişoara. 

Compania are 128 mil. lei capitalizare şi este controlată în proporţie de 91,9% de Constantin-Irinel Gheorghe. Acţiunile SPX se tranzacţionează în creştere cu 6,9% de la începutul anului, pe fondul unor tranzacţii de 1,7 mil. lei, arată datele BVB.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO