Burse - Fonduri mutuale

Bursă. Sezonul raportărilor la nouă luni, în linie dreaptă de săptămâna aceasta. TeraPlast dă startul pe 24 octombrie, urmat de OMV Petrom şi BRD SocGen

Bursă. Sezonul raportărilor la nouă luni, în linie...

Autor: Eduard Ivanovici

23.10.2023, 07:00 1852

♦ Jumătatea lunii noiembrie aduce rezultatele a 12 emitenţi din indicele principal BET.

Perioada de raportare a rezultatelor aferente primelor nouă luni din 2023 începe pentru emitenţii din BET de săptămâna aceasta, ca de obicei, cu producătorul de materiale de construcţii TeraPlast Bistriţa (simbol bursier TRP), care urmează să îşi publice situaţiile financiare marţi, 24 octombrie, potrivit datelor agregate de ZF de la BVB.

TeraPlast este una dintre cele două companii incluse în indicele de referinţă ale căror acţiuni înregistrează pierderi în 2023, respectiv 9,6%, pe un rulaj în valoare de 88 de milioane de lei. Cealaltă este Fondul Proprietatea (FP), unde acţiunile au scăzut pe fondul corecţiei ex-dividend de luna trecută, când societatea a distribuit o sumă record de peste nouă miliarde de lei către investitori.

Pe 31 octombrie va raporta OMV Petrom (SNP), unicul producător local de petrol şi gaze, care a acordat joia trecută dividende speciale de 2,8 miliarde de lei, cu un randament de circa 8% în funcţie de preţul de la BVB.

„Sezonul de raportări financiare care urmează este important prin prisma faptului că, pe baza rezultatelor la nouă luni, investitorii pot să îşi facă estimări mai bune faţă de rezultatele pentru întreg anul şi estimări legate de distribuirea de dividende de anul viitor. Nu mă aştept să fie modificări semnificative ale rezultatelor, poate la Petrom, despre care ştim că au fost afectaţi în prima parte a anului de acele taxe. În rest, rămâne de văzut cum vor raporta băncile, prin rezultatele lor putând să ne facem o oarecare idee şi despre evoluţia economiei“, spune Antonio Oroian, broker al Goldring. OMV Petrom este urmat pe 3 no­iem­brie de BRD – Groupe Société Générale (BRD), a treia banca de pe piaţa locală în funcţie de active.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO