Burse - Fonduri mutuale

Bursă. Operatorul portuar Oil Terminal aprobă dividende de 9,6 mil. lei din profitul pe 2023. Randament, 2,69%

Bursă. Operatorul portuar Oil Terminal aprobă dividende...

Autor: Cristina Bellu

26.04.2024, 13:49 217

Acţionarii operatorului portuar Oil Terminal (simbol bursier OIL) au aprobat în cadrul şedinţei Adunarii Generale Ordinare a Actionarilor din  26 aprilie, distribuirea a 9,6 mil. lei sub formă de dividende din profitul net de 15,3 mil. lei obţinut în 2023.

Valoarea dividendului brut este de 0,0032 lei pe acţiune, ceea ce asigură un randament de 2,69% la preţul de tranzacţionare afişat vineri, de 0,1190 lei, conform calculelor realizate de ZF.

Data de înregistrare a investitorilor este pe 21 mai, iar cea pentru termenul ex-date pe 20 mai, plata urmând să se realizeze pe 10 iunie.

Oil Terminal – grup controlat în proporţie de 87,7% de statul român prin Ministerul Energiei – a încheiat 2023 cu un profit net de 14,2 milioane de lei, în creştere cu 23,2% faţă de 2022, şi afaceri de 349,7 milioane, plus 15,6%.

Acţiunile OIL se tranzacţionează în creştere cu 3,93% în ultimul an, pe un rulaj de 12,4 milioane de lei şi o capitalizare de 364,1 milioane la Bursă.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO