Burse - Fonduri mutuale

Bursă. Fondul Suveran de Investiţii al Norvegiei şi-a redus expunerea pe OMV Petrom şi a intrat la Hidroelectrica în 2023, unul dintre cei mai buni ani ai bursei locale, dar a ieşit în mod surprinzător de la TTS, performerul indicelui BET

Bursă. Fondul Suveran de Investiţii al Norvegiei şi-a...
Foto: Profimedia

Autor: Eduard Ivanovici

01.02.2024, 07:00 4062

Investiţii totale de aproape un miliard de lei pe companii cu activitate în România în urcare cu 18% Poziţii neschimbate la Aquila, MedLife şi Globalworth Real Estate Investments Creştere a participaţiei la Sphera Franchise Group şi scădere la Digi.

Fondul Suveran al Norvegiei, cel mai mare astfel de vehicul de investiţii din lume, cu active sub gestiune de 1.600 de miliarde de dolari, deci de aproximativ cinci ori cât produsul intern brut al României, a rămas expus anul trecut pe Bursa de Valori Bucureşti prin acţiunile pe care le deţine la şapte emitenţi incluşi în indicele de referinţă BET, vânzându-şi totodată pachetele la transportatorul de mărfuri Transport Trade Services (TTS) şi BRD – Groupe Société Générale (BRD).

Per total, investiţiile norvegienilor în România au ajuns la 217,55 milioane de dolari (echivalentul unui miliard de lei) la final de 2023, când Bursa de Valori Bucureşti s-a apreciat cu 31,8% prin BET, unul dintre cele mai ridicate randamente ale ultimilor ani. Din suma totală, 78 mil. dolari (358,3 mil. lei) reprezintă investiţii în acţiuni, iar 139,5 milioane de dolari (640 mil. lei) sunt dedicate instrumentelor cu venit fix, conform celor mai recente date publicate pe site-ul fondului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO