Burse - Fonduri mutuale

Bursă: Au mai rămas două zile de tranzacţionare din 2023 la Bursa de Valori Bucureşti: Până acum, indicele principal BET a livrat investitorilor un câştig de 31% şi de 40% cu tot cu dividende

Bursă: Au mai rămas două zile de tranzacţionare din...

Autor: Liviu Popescu

27.12.2023, 17:51 318

Cei care vor să realizeze tranzacţii cu acţiuni, obligaţiuni sau alte instrumente pe ultima sută de metri a anului istoric 2023 la Bursa de Valori Bucureşti în vederea unor posibile completări sau eliminări din portofoliu mai au doar două zile la dispoziţie: 28 şi 29 decembrie.

Astfel, cu doar două zile rămase din 2023, investitorii se pot lăuda cu randamente de vis în portofoliu: indicele principal BET înregistrează o creştere de 31% şi de 40% cu tot cu dividendele plătite de marile companii din prima ligă bursieră.

Spre comparaţie, FTSE100 la Londra are plus 3,7%, DAX plus 20%, CAC40 la Paris plus 17%, FTSE MIB plus 28%, IBEX 23%, Stoxx600 plus 12,5%. Peste Ocean Dow Jones a urcat cu 13,4% iar S&P500 cu 24%, arată datele MarketWatch.

Pe de altă parte, capitalizarea companiilor a urcat de 210 mld. lei la circa 310 mld. lei. Creşterea a fost susţinută în mare parte de intrarea la tranzacţionarea a Hidroelectrica în urma unei oferte de vânzare de acţiuni de circa 9,3 mld. lei. Compania de stat are o capitalizare bursieră de 58 mld. lei.

Valoarea medie zilnică de tranzacţionare la 27 decembrie 2023 pe segmentul de acţiuni de la Bursa de Valori Bucureşti este de 98,2 mil. lei, faţă de 51 mil. lei în anul precedent. Pe AERO aceasta a fost de 2,1 mil. lei, în scădere de la 2,5 mil. lei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO