Burse - Fonduri mutuale

Bursa a redus perioada de suspendare de la tranzacţionare atunci când se fac raportări în timpul şedinţei

Autor: Roxana Pricop

22.07.2012, 13:43 414

Bursa de Valori Bucureşti (BVB), principalul operator bursier de pe piaţa locală de capital, a primit acordul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM) pentru reducerea perioadelor de suspendare de la tranzacţionare a acţiunilor şi contractelor derivate cu activ suport acţiunile. Noile perioade de suspendare au fost introduse ca amendamente la Codul Bursei şi vor fi aplicate începând de luni, 23 iulie.

În cazul diseminării informaţiilor "price-sensitive" (n.red. cu impactul asupra evoluţiei preţului) în timpul şedinţelor de tranzacţionare, Bursa a redus perioada de suspendare de la tranzacţionare a unui instrument financiar (acţiune, contract derivat), de la cel puţin 30 minute la cel puţin 15 minute, această perioadă fiind urmată de o sesiune de pre-deschidere de 15 minute, în piaţa principală a respectivului instrument financiar.

O altă categorie de modificări are drept scop uniformizarea regulilor privind reluarea tranzacţionării – regula celor 15 minute, în cazul suspendărilor generate de desfăşurarea şedinţelor Adunărilor Generale ale Acţionarilor (AGA). Reluarea la tranzacţionare se va produce după expirarea unei perioade de cel puţin 15 minute de la momentul diseminării de către BVB a comunicatului/raportului curent privind hotărârile adoptate şi/sau a oricăror alte informaţii considerate necesare. În situaţia în care momentul diseminării survine în afara şedinţei de tranzacţionare, reluarea se va produce în prima şedinţă de tranzacţionare ce urmează acestui moment.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO