Burse - Fonduri mutuale

Bursa a închis în creştere. Cotaţiile FP au atins maximul din ultimele 11 luni

Bursa a închis în creştere. Cotaţiile FP au atins maximul din ultimele 11 luni

Autor: Monica Juganaru - Mediafax

02.03.2012, 17:39 694

Bursa de la Bucureşti a închis în urcare cu 0,77%, într-o piaţă în care unii jucători au ales să-şi marcheze profitul pe acţiunile Fondului Proprietatea (FP), după ce cotaţia acestora a atins vineri cel mai ridicat nivel pentru ultimele 11 luni.

Majoritatea acţiunilor au deschis ziua la preţuri uşor mai mari, iar atenţia investitorilor a continuat să fie axată pe acţiunile FP în prima parte a sesiunii.

Astfel, la mijlocul şedinţei acţiunile FP au atins un nivel maxim al ultimelor 11 luni, de 0,614 lei. O cotaţie mai ridicată a fost înregistrată la 31 martie 2011, de 0,6145 lei/titlu.

Ulterior, preţul a început să scadă, până la un minim de 0,5935 lei, respectiv cu 1,3% sub referinţă. Cotaţia a revenit însă pe creştere şi a închis la 0,605 lei, cu 0,58% peste nivelul de joi. Operaţiunile au cumulat 24,23 milioane lei. milioane lei.

Acţiunile Fondului au făcut şi obiectul a două transferuri deal, de 5,5 milioane lei, ambele perfectate la o cotaţie de 0,6 lei, în scădere cu 0,25% faţă de ultimul preţ de joi.
Titlurile FP au asigurat, astfel, 46% din lichiditatea pieţei acţiunilor, de 63,69 milioane lei (14,64 milioane euro).

"Interesul investitorilor pentru piaţa locală începe să fie din ce în ce mai accentuat, iar acest lucru se vede în piaţă prin decuplarea evoluţiei titlurilor noastre faţă de mişcările pieţelor internaţionale.

Acest lucru este normal, mai ales când vedem că sunt titluri foarte atractive, cum ar fi cazul Fondul Proprietatea sau cel al OMV Petrom, acţiuni care au avut o creştere spectaculoasă în ultimele şedinţe şi cu siguranţă sunt în vizorul tuturor investitorilor", a declarat pentru MEDIAFAX directorul de tranzacţionare al Intercapital Invest, Mihai Mureşian.

El crede că interesul pentru aceste titluri se poate explica prin migrarea investitorilor de pe alte acţiuni, dar şi pe fondul creşterii puternice a volatilităţii, odată ce au fost atinse anumite bariere de preţ.

"Este posibil ca acesta să fie cauza pentru care de exemplu SIF-urile au intrat în dizgraţie şi nu mai prezită un interes atât de mare, iar în unele cazuri ele se corectează mai puternic faţă de restul acţiunilor. Un alt efect al acestor mişcări ale preţurilor este şi intrarea la tranzacţionare a investitorilor mari, în piaţă executându-se din ce în ce mai multe deal-uri, semn că aceştia tranzacţionează pachete importante pentru a-şi reechilibra portofoliile la condiţiile actuale ale pieţei", a spus Mureşian.

Directorul de tranzacţionare al Intercapital Invest nu exclude posibilitatea ca în perioada următoare preţurile să intre într-o zonă foarte volatilă, chiar dacă trendul general va fi în continuare de creştere, întrucât preţurile au urcat atât de puternic, ceea ce îi face pe unii investitori sa devină mai tentaţi să marcheze profiturile obţinute până în prezent.

Pe piaţa deal, au fost încheiate şi cinci tranzacţii speciale cu 0,21% din acţiunile BRD, în valoare de 16,37 milioane lei (3,7 milioane de euro). Schimburile au fost realizate la acelaşi preţ, de 10,9 lei, egal cu referinţa.

Pe piaţa principală, acţiunile BRD au închis în stagnare, pe un rulaj de 792.000 lei.

O creştere semnificativă, de 2,41%, au consemnat acţiunile OMV Petrom (SNP), ultimul transfer fiind încheiat la 0,425 lei pe unitate, iar rulajul total a fost de 1,79 milioane lei. Cotaţia a atins vineri un maxim de 0,432 lei, reprezentând cel mai ridicat nivel din 5 mai 2011, cînd acţiunea a fost cotată la 0,4389 lei.

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a închis în creştere cu 0,7%, în timp ce titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 1,14% peste închiderea şedinţei precedente.

În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a scăzut cu 0,29%.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, se situa cu 0,39% peste nivelul de joi. Indicele reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Pe piaţa Rasdaq, jucătorii au transferat acţiuni de 1,05 milioane lei, sub lichiditatea de 1,4 milioane lei de joi.

Lichiditatea a fost asigurată în proporţie de 45% de transferuri cu acţiunile Napochim (NACH), de 465.000 de lei. Titlurile au crescut cu 2,79%, la 0,1104 lei.

Marile burse europene au consemnat corecţii uşoare, în linie cu acţiunile de pe Wall Street, în lipsa unor date economice relevante.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO