Burse - Fonduri mutuale

Brokerii: Bursa se afla intr-un punct din care se poate intampla orice

Brokerii: Piata se afla intr-un punct din care se poate intampla orice
03.09.2009, 17:35 13

 

Bursa de la Bucuresti si-a revenit ieri dupa scaderile importante din ultimele patru sedinte de tranzactionare, fiind sustinuta de aprecierile de pe pietele europene.

Indicele general al pietei BET-C a crescut ieri cu 1,4%, in vreme ce BET, indicele celor mai lichide zece companii din piata, s-a apreciat cu 1,3%.

Cel mai important avans a fost atins ieri de cele cinci societati de investitii financiare, indicele de ansamblu al acestora, BET-FI, crescand cu 2,2%, in vreme ce BET-NG, indicele sectorului energetic, s-a apreciat cu 1,2%.

"Piata de la Bucuresti se aliniaza foarte usor la pietele externe, este foarte sensibila. Cauza acestor reveniri, destul de mici totusi, se datoreaza numai evolutiilor consemnate de asiatici si de europeni, care au mers usor pe plus ieri. Nu cred ca Bursa are o viata proprie in conditiile in care la Bucuresti se transpun imediat evolutiile de afara", spune Gabriel Necula, directorul adjunct de operatiuni la Prime Transaction.

In Europa, indicele francez CAC-40 crestea inainte de inchiderea sedintei de tranzactionare cu 0,4%, indicele german DAX cu aproape 0,7%, in vreme ce indicele austriac ATX consemna un avans de 1,5%. In Anglia, indicele FTSE 100 se aprecia cu 0,3%, in vreme ce in SUA indicele Dow Jones Industrial Average (DJIA) a deschis sedinta de ieri pe plus.

Ieri, Banca Centrala Europeana (BCE) a decis sa mentina rata dobanzii de politica monetara la 1%, nivelul minim istoric, in conformitate cu asteptarile analistilor.

"Exista o oarecare reticenta a cumparatorilor, acestia nu mai risca la niste preturi deja mai mari. Acest lucru se vede si din tranzactiile cu obligatiuni din ultimele zile. Este o tendinta de diminuare a riscurilor, cautandu-se instrumentele cu venit fix", spune Necula.

El este de parere ca piata se afla in momentul de fata intr-o zona de maxime in care se poate intampla orice, Bursa putand sa continue cresterile sau la fel de usor sa scada.

"Piata este intr-un punct din care se poate intampla orice. In septembrie, desi statistic se stie ca aceasta este o luna de corectii, piata ar putea sa atinga noi maxime si sa creasca cu pana la 15%. In acelasi timp, ar putea la fel de usor sa se corecteze cu aceeasi amplitudine", spune Necula.

La nivelul lichiditatii din piata, tranzactiile cu obligatiuni au fost din nou in prim-plan ieri, acestea atragand un rulaj total de 24,4 mil. lei (5,8 mil. euro), reprezentand 61% din totalul lichiditatii din piata, de 40,2 mil. lei (9,5 mil. euro). Tranzactiile cu actiuni au atras ieri circa 13,7 mil. lei (3,2 mil. euro) pe BVB, in vreme ce piata RASDAQ a inregistrat un rulaj de 1,9 mil. lei (0,4 mil. euro).

SIF-urile si bancile continua sa fie cele mai cautate societati din piata, acestea atragand cele mai mari investitii ieri. Astfel, SIF Oltenia (SIF5) a inregistrat ieri cea mai mare lichiditate din piata, de 3,3 mil. lei (circa 0,8 mil. euro), in vreme ce BRD SocGen (BRD) a ocupat pozitia a doua, cu un rulaj de 2,5 mil. lei (0,6 mil. euro). Pe piata RASDAQ, tranzactiile cu actiunile Fimaro Cluj (FIMA) au inregistrat un rulaj de 1 mil. lei (0,2 mil. euro), reprezentand 53% din totalul lichiditatii din piata.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO