Burse - Fonduri mutuale

Broker Cluj şi-a majorat profitul cu 86% în primul trimestru

Broker Cluj şi-a majorat profitul cu 86% în primul trimestru

Grigore Chiş, director general al Broker Cluj

Autor: Adrian Ionut Cojocar

19.04.2012, 00:04 1246

Firma de intermediere Broker Cluj (BRK) a obţinut în primele trei luni ale anului un profit net de 4,25 milioane de lei (aproape un milion de euro), în creştere cu 86% faţă de intervalul similar din 2011, potrivit raportărilor lunare publicate de companie.

Avansul profitului s-a datorat cel mai probabil lichidării unor active din portofoliu, în condiţiile în care volumul de acţiuni intermediate de societate nu s-a majorat.

Conducerea SIF Broker spunea recent că firma nu a revenit pe profit din activitatea operaţională şi că se aşteaptă ca acest lucru să se întâmple din a doua parte a anului curent.

În primele trei luni ale anului firma de brokeraj a intermediat tranzacţii în valoare de 216,4 mil. lei (50,3 mil. euro), nivel similar cu cel din primul trimestru al anului precedent. Pe de altă parte, lichiditatea generală a bursei din aceeaşi perioadă s-a redus cu 25%, la 555 mil. euro, datorită transferurilor mari cu acţiuni ale Fondului Proprietatea din debutul anului 2011, când s-a listat fondul pe bursă.

La 31 martie 2012 Broker Cluj avea active în gestionare în valoare de 83,4 mil. lei (19,3 mil. euro), în creştere cu 15,7% faţă de începutul anului, când valoarea activelor se cifra la 72,08 mil. lei (16,8 mil. euro).

Creşterea valorii activelor s-a datorat în principal evoluţiei pozitive a bursei din acest debut de an, în condiţiile în care o mare parte din activele deţinute de Broker Cluj sunt acţiuni listate pe bursă. De la începutul anului principalii indici ai BVB au consemnat aprecieri importante, de 22% pe indicele BET şi de 24% pe indicele BET-FI.

Firma de intermediere a încheiat anul trecut cu pierderi de 15,4 mil. lei (3,63 mil. euro), după ce în 2010 raportase un profit net de 6,6 mil. lei atât ca urmare a pierderilor ope­ra­ţionale, care s-au cifrat la 8,5 mil. lei, cât şi din cauza unor provizioane constituite de companie pentru acoperirea riscului de pier­dere a procesului penal intentat de clienţi fostei angajate a Broker, care a comis în 2008 o fraudă la sucursala Deva a societăţii.

Din cauza scăderii bursei de anul trecut firma a fost nevoită să ajusteze în contabilitate valoarea portofoliului, fapt ce a influenţat negativ profitul firmei cu suma de 11,8 mil. lei. În 2009 şi 2010, când bursa a crescut, firma a înregistrat profit la final de an din aprecierea valorii de piaţă a portofoliului.

Pe parcursul acestui an acţiunile Broker Cluj au pierdut 3,4% din valoare şi au închis şedinţa de ieri la un preţ de 0,1031 lei/unitate. La acest nivel capitalizarea companiei este de 8 mil. euro. Principalul acţionar al Broker este SIF Muntenia, care deţine 12,5% din acţiuni.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO