Acţionarii minoritari ai
Nuclearelectrica (simbol bursier SNN) au subscris doar 615 acţiuni, cu valoarea de 6.150 lei, în operaţiunea de majorare de capital, în care aveau rezervată o „felie“ de 4,5 milioane de acţiuni. Participaţia Fondului Proprietatea (FP), care a încercat să blocheze majorarea capitalului, va fi diluată la 9,1%, de la 9,72%. Finalizarea operaţiunii aşteaptă însă rezolvarea unui litigiu între producătorul de energie şi Fond.
Acţionarii companiei aveau dreptul să cumpere în cadrul ofertei de majorare de capital circa 0,085 acţiuni noi pentru fiecare acţiune deţinută, capitalul Nuclearelectrica urmând să crească cu 239 milioane de lei, la peste 3 miliarde de lei. Preţul de subscriere în majorare era 10 lei, cu aproximativ 25% mai mare decât preţul din piaţă al acţiunilor SNN.
Rolul majorării de capital era de a recunoaşte cheltuielile realizate de statul român în perioada 2006-2009 pentru a aproviziona cu apă grea Unitatea 2 de la Cernavodă, la vremea aceea nou-construită. În consecinţă, cea mai mare pondere în aportul de numerar a avut-o Ministerul Energiei, care a subscris 19,4 milioane de acţiuni la preţul nominal de 10 lei, cu o valoare totală de 194,3 mil. lei. Pachetul de acţiuni controlat de stat va creşte astfel de la 81,27% la 82,48% din capitalul Nuclearelectrica.
Restul de 4,5 milioane de acţiuni din majorarea de capital a fost oferit acţionarilor minoritari, care trebuia să contribuie în total cu 45 mil. lei pentru ca participaţia la capitalul companiei să nu le fie diluată. Doar 615 acţiuni au fost subscrise de către investitorii privaţi. Ponderea acţiunilor libere la tranzacţionare ale Nuclearelectrica, numită free-float, va scădea astfel de la 9% la 8,42%.