Burse - Fonduri mutuale

Alro: nesiguranta s-a transformat in speculatii

31.05.2001, 00:00 15



Informatiile contradictorii privitoare la situatia majorarii de capital de la Alro Slatina au devenit motiv de speculatii pentru jucatorii de la Bursa.

Pretul actiunilor creste si scade in cursul zilei in functie de zvonuri si au aparut investitori care reusesc chiar sa scoata profit de asta.

Cotatia bursiera a Alro a inceput sedinta de ieri pe crestere usoara in comparatie cu ziua anterioara. Treptat, pretul a crescut pana spre 17.200 de lei, pentru a scade apoi la 15.000 de lei si a creste spre final la 17.000 de lei.

"Totul este foarte confuz. La deschiderea sedintei investitorii au inceput timid dar au inceput sa cumpere din ce in ce mai puternic pe principiul "Cine da un pret ca asta stie probabil ceva"", a spus Violeta Blegu-Duta, trader la Intercapital Invest.

Principalul motiv de speculatii continua sa fie majorarea capitalului social prin includerea diferentelor din reevaluare si acordarea de actiuni gratuite. Alro nu a anutat pana in prezent valoarea diferentelor, deci fiecare investitor isi face propriile calcule. Mai mult, este posibil ca majorarea de capital sa nu fie aprobata.

O evolutia surprinzator de buna pentru brokeri au avut-o actiunile Arctic Gaesti. Pretul acestora a crescut cu 6,9% pana la 770 de lei iar valoarea tranzactiilor a fost de 152,52 milioane de lei.

Terapia Cluj Napoca a crescut cu 2,3%, la 1.750 lei, pe o lichiditate ridicata, valoarea tranzactiilor fiind de aproape 600 milioane de lei.

Compania a remis ieri un comunicat care asigura investitorii ca urmarile incidentelor din ultimul timp (explozie in urma unui experiment) sunt sub control si ca nu afecteaza functionarea normala a Terapia.

Actiunile Rulmentul Brasov au continuat trendul pozitiv, atingand un nou maxim istoric pentru ultimul an de tranzactionare.

Operatiunile cu aceste titluri s-au incheiat intre un minim de 400 de lei si un maxim de 427 lei. Pretul de incidere a fost de 420 lei, cu 7,7% mai mare decat cel de la inchiderea precedenta.

Lichiditatea acestei societati a crescut, in piata aparand mai multi detinatori de actiuni care au lansat ordine de vanzare, insa exista si un cumparator interesat, "agresiv", mai spun brokerii.

Societatile de Investitii Financiare au inregistrat o scadere usoara, la nivelul general al preturilor, pe o lichiditate in crestere usoara. Indicele BET-FI a coborat cu 0,11%, la 1.073,25 puncte, iar valoarea tranzactiilor a fost de 1,25 miliarde de lei.

Cea mai mare valoare a tranzactiilor, de peste 610 milioane de lei, a fost consemnata pentru SIF Transilvania. Titlurile emise de aceasta societate s-au tranzactionat intre un minim de 630 lei si un maxim de 650 lei, atins la inchidere, iar pretul mediu s-a stabilit la 649 lei.

SIF Muntenia a inregistrat o crestere usoara, de 0,2%, insa pe o lichiditate redusa, valoarea tranzactiilor fiind de numai 33,5 milioane de lei. Pretul de inchidere a fost de 456 lei, iar maximul zilei de 461 lei.

Fondurile de investitii Broadhurst si Lindsell au fost raportate ca detinand un procent de 7,68% din actiunile Antibiotice Iasi si 7,19% din Automobile Dacia.



4,85% din actiunile producatorului de ciment Moldocim Bicaz au fost transferate ieri printr-o tranzactie speciala in valoare de 240,68 miliarde de lei de pe piata secundara Rasdaq.

Transferul de ieri vine dupa ce la inceputul acestei saptamani au mai fost schimbate alte 3% din actiunile Moldocim.

Pretul unei actiuni a fost in cadrul primei tranzactii, care a valorat 137,9 miliarde de lei, de 190.000 de lei. Moldocim are un capital social de 604,84 miliarde de lei iar ca actionarii semnificativi pe Heidelberger Zement A.G, cu 84,84 % din actiuni si

Baytan Enterprises, cu 7,85 %. Surse din piata afirma ca tranzactiile din ultimile zile au reprezentat vanzarea, de catre Baytan Enterprises, a pachetul detinut catre Heidelberger.

Daca din punct de vedere al lichiditatii, actiunile Moldocim au tinut capul de afis al zilei, cele mai multe tranzactii au fost efectuate cu titlurile producatorului de bere Brau Union Romania si ale Romarc Fuel (Petrom Aviation).

Brau Union a avut un pret mediu de tranzactionare de 19.590 de lei, cu 2,05% mai mic decat in ziua anterioara, iar valoarea tranzactiilor a fost de 34,71 milioane de lei.

Preturile de tranzactionare in cazul actiunilor Romarc Fuel continua sa ramana sub cel la care Petrom a lansat oferta publica de cumparare, 2.500 de lei. In sedeinta de ieri, cotatia minima a fost de 2.200 de lei iar cea maxima de 2.300 de lei.

Marco Aqusitions a fost raportat ca actionar semnificativ al producatorului de aluminiu Alprom Slatina, cu 6,64% din actiuni. Marco detine si Conef, care are o detinere de 10,5% din Alprom.

Ieri s-au inchis doua oferte publice de cumparare, pentru actiunile Cochet si Port Dredging.

In sedinta de tranzactionare de miercuri a pietei extrabursiere valoarea totala a tranzactiilor a crescut la 243,48 miliarde de lei de la 9,78 miliarde de lei in sedinta precedenta.

Volumul tranzactiilor a fost de 1.975.180 actiuni. Au fost efectuate 350 tranzactii, pentru actiunile a 227 de societati. Indicele RASDAQ a scazut cu 0,30% la 740,38 puncte.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO