Caută doar în titlu
Burse - Fonduri mutuale

Acţiunile Ajax au scăzut joi la bursă cu peste 21% în urma înfrângerii de miercuri în faţa Tottenham şi ieşirii din cursa Ligii Campionilor

Business internaţional

Acţiunile clubului olandez AFX Ajax (AJAX) au scăzut joi la bursă cu peste 20% după înfrângerea surprinzătoare de miercuri seară în faţa Tottenham Hotspur şi ieşirea din cursa pentru titlul de campioană, potrivit Bloomberg.

Ajax a învins-o pe Tottenham cu 1-0 în prima etapă a semifinalei şi a pierdut cu 2-3 în meciul retur. Prăbuşirea acţiunilor (cu aproape cu cât au crescut săptămâna trecută în urma reuşitei de 1-0) a dus la ştergerea a 181 milioane de dolari din capitalizarea de piaţă a echipei de fotbal olandeze.

Acţiunile Ajax au crescut cu circa 52% pe durata campionatului, de la 16 euro pe acţiune la 25 de euro pe acţiune. Pe 6 martie, acţiunile AJAX înregistrau cea mai mare creştere bursieră din ultimii doi ani, după ce echipa o eliminase pe Real Madrid din optimile Ligii Campionilor, câştigând pe Bernabeu cu 4-1. În tur, spaniolii câştigaseră cu 2-1.

Părăsirea competiţiei Ligii Campionilor nu va mai oferi publicitate suplimentară clubului olandez, care ar fi putut atrage investiţii, talente pentru echipă şi oferte comerciale profitabile, dar nici recompensa financiară suplimentară de 16,8 milioane de dolari, echivalentul a circa 16% din totalul veniturilor realizate în 2018.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.