Burse - Fonduri mutuale

Acţionarii MedLife aprobă majorarea capitalului social al companiei cu aproape 100 mil. lei

Acţionarii MedLife aprobă majorarea capitalului social...

Autor: Eduard Ivanovici

04.08.2023, 10:51 2775

Operatorul privat de sănătate MedLife (simbol bursier M) a informat piaţa locală de capital cu privire la hotărârea adunării generale extraordinare a acţionarilor din 3 august, conform căreia compania va derula o majorare de capital social în valoare de 99,65 milioane de lei, reiese dintr-un raport publicat la BVB. 

Astfel, capitalul societăţii va creşte de la 33,2 milioane de lei la 132,87 milioane de lei prin emiterea a 398,6 milioane de acţiuni noi cu o valoare nominală de 0,25 lei pe unitate, ca urmare a unei propuneri a consiliului de administraţie de luna trecută. Operaţiunea de majorare se va realiza pentru susţinerea activităţii curente a grupului. 

Vineri, la mijlocul şedinţei de tranzacţionare de la BVB, acţiunile MedLife se apreciau cu 1,6% pe un rulaj de 530.000 lei, la o valoare de piaţă de 2,5 miliarde de lei. Benchmark-ul BET pierdea 0,25%.

„Majorarea de Capital Social se va realiza prin încorporarea de prime de emisiune şi rezerve (cu excepţia rezervelor legale), iar acţiunile nou emise vor fi alocate în mod gratuit acţionarilor Societăţii înregistraţi în registrul acţionarilor ţinut de Depozitarul Central - S.A. la data de 04.09.2023, stabilită ca dată de înregistrare. Fiecare acţionar înregistrat în registrul acţionarilor ţinut de Depozitarul Central - S.A. la Data de înregistrare va primi gratuit 3 (trei) acţiuni nou emise pentru fiecare acţiune deţinută”, se arată în document. 

MedLife va publica rezultatele financiare din S1/2023 pe 25 august. În primele trei luni din an, compania a avut afaceri la nivel consolidat de 529 de milioane de lei, plus 26,4% faţă de anul trecut. Profitul net s-a diminuat de la 29,5 milioane la 8,4 milioane de lei.  

Acţiunile M sunt pe plus cu 13,5% anul acesta, pe un indice de referinţă BET în creştere cu 12,3%. Dinamica din ultimul an este de minus 2%, pe un BET în urcare cu 4,3%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO