Bănci și Asigurări

ZF Live. Cosmin Vladimirescu, general manager, Mastercard România & Croaţia: Nivelul cash-ului din economie este încă destul de mare, dar există un trend de creştere accelerată pentru plăţile electronice. Se fac paşi, dar nu se poate schimba totul peste noapte

Autor: Alexandra Matei

03.07.2023, 09:00 228

În zona urbană, România stă foarte bine la capitolul acceptare atunci când vine vorba de plata cu cardul, astăzi fiind tot mai puţine locuri unde consumatorii nu pot plăti cu cardul În zona rurală mai este mult de lucru, dar un aspect pozitiv legat de plata cu cardul este acela că există cardurile sociale, care au contribuit la penetrarea instrumentelor de plată.

Cosmin Vladimirescu, gene­ral manager al Mastercard România & Croaţia, spune că nivelul de cash din economie încă este destul de mare, acesta reprezentând în prezent circa 80% din totalul plăţilor, însă se fac paşi vizibil spre plăţile electronice. Astăzi, deşi plăţile cu cardul, fie online, fie prin intermediul platfor­melor sau aplicaţiilor, înseamnă aproximativ 20%, evoluţia se vede atunci când ne uităm la nivelul de acum şaspte ani, de 14%.

„Stăm destul de bine la capitolul plăţi electronice şi avem foarte multe oportunităţi, dar mai avem foarte mult de lucru. Cash-ul încă înseamnă aproa­pe 80% din consumul privat. Este un nivel foarte ridicat. Croaţia, spre exem­plu, are cam de două ori mai multe plăţi electronice decât noi. Nivelul cash-ului din economie este încă destul de mare, dar există un trend de creşte­re accelerată pentru plă­ţile electronice. Avem doar 20% plăţi electronice. Însă, acum şapte ani aveam 14%. Se fac paşi, dar nu se poate schimba totul peste noapte. Im­portant este că acum există ac­cep­tare“, a spus Cosmin Vladimirescu, general manager al Mastercard Ro­mâ­nia & Croaţia, în cadrul emisiunii de business ZF Live.

În zona urbană, adaugă el, Ro­mâ­nia stă foarte bine la capitolul ac­ceptare atunci când vine vorba de plata cu cardul, astăzi fiind tot mai puţine locuri unde consumatorii nu pot plăti cu cardul. Pe de altă par­te, în zona rurală mai este mult de lu­cru, dar un aspect pozitiv legat de pla­ta cu cardul este acela că există car­durile sociale. Acestea, afirmă di­rec­torul general al Mastercard Ro­mâ­nia şi Croaţia, au avut un rol important în penetrarea instrumentelor de plată. „Fără ele, ar fi fost zero. Acum stăm mult mai bine şi faptul că în viitorul apropiat nu va trebui să mai emitem carduri fizice şi mijloacele de plată noi ne vor da un avantaj tehnologic şi un cost foarte scăzut“, a subliniat el.

Acceptarea acestor modalităţi de plată, precizează Cosmin Vladimi­res­cu, se observă inclusiv la nivelul plăţi­lor taxelor şi impozitelor, întrucât aplicaţia Ghişeul.ro a avut deja peste 200.000 de descărcări şi a ajuns la1,8 mil. utilizatori înscrişi.

Între plăţile făcute online, pe web sau pe aplicaţie şi plăţile făcute la ghi­şeu, mai spune acesta, există câteva mici diferenţe.

Spre exemplu, detaliază el, oame­nii care au de plătit tichete mari, pre­feră să meargă fizic la ghişeu.

„Prin platforma Ghişeul.ro avem 1,62 plăţi făcute pe card online vs. 1,43 plăţi făcute fizic la ghişeu. Numai în ultima săptămână au fost făcute aproape 100.000 de tranzacţii în valoare de 45 mil. lei.“

Bucureştiul este pe primul loc în ceea ce priveşte plata taxelor şi a impozitelor online, cu un procent de 40%, arată datele Mastercard extrase în urma celei mai recente campanii. Pe locul doi este Baia Mare, cu 8% dintre tranzacţii făcute online, după care urmează Cluj-Napoca (3%), Braşov (2,9%) şi Timişoara (2,5%).

Cosmin Vladimirescu spune că s-au făcut tranzacţii online inclusiv pentru maşini, bijuterii sau ceasuri, iar cele mai mari au mers până la valoarea de 300.000 de euro.

Un alt mod prin care Mastercard stimulează utilizatorii în ceea ce priveşte plata cu cardul este serviciul cashback, un proces automatizat, prin care ei fac plăţi cu cardul şi primesc înapoi un procent din valoarea plăţii lor. Valoarea cashback-ului pe care l-a distribuit în ultima săptămână din cadrul celei mai recente campanii a fost de 2 mil. lei, precizează el.

Anul acesta, Mastercard a relansat şi programul Mastercard Premium Collection, care funcţionează pe bază de cashback.

Iniţial, acesta a fost lansat în 2010 şi a fost gândit ca un program de cashback automat al companiei, dedicat unui segment premium de comercianţi, care conectează posesorii de carduri la o reţea naţională de peste 50 de parteneri dintr-o gamă variată de domenii, cum ar fi bijuteriile Teilor, Nike, M60, Sabon, Maxmara, Le Bistrot Français, Zăganu sau FREYWILLE.

„Acum, noutatea este cashback-ul automat. Atunci când tranzacţionezi la comercianţii din platforma noastră, primeşti automat cashback între 5-15%, în funcţie de oferta pe care o are comerciantul respectiv. Primeşti banii înapoi pe cardul cu care ai făcut plata respectivă“, a explicat el.

Până în luna septembrie a acestui an, menţionează directorul general al Mastercard România şi Croaţia, programul va ajunge la 100 de comercianţi parteneri. Aceştia sunt aleşi în funcţie de interesul utilizatorilor.

Un trend pe care Cosmin Vladimirescu l-a observat este acela că numărul bancomatelor stagnează sau scade, însă numărul de carduri, tranzacţiile şi volumele lor cresc.

„Am ajuns la 21 mil. carduri, potrivit BNR, la care se mai adaugă şi alte carduri - carduri de masă sau sociale şi carduri emise în afara ţării, dar folosite de români. Tranzacţiile cresc, volumele cresc, însă numărul de bancomate stagnează la 11.000 sau poate chiar scade cu 40-50 pe an.“

În viitor, crede el, se va ajunge la o convergenţă a experienţei de plată din mediul online cu mediul offline.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO