Bănci și Asigurări

Şeful Aviva Europe: Mergem pe creştere organică în continuare, chiar dacă lentă

28.07.2010, 23:10 24

Grupul britanic Aviva, care activează pe piaţa locală deasigurări, pensii private şi administrare de investiţii, mizează încontinuare pe creştere organică şi nu intenţionează să facăachiziţii, deşi dezvoltarea din România a fost mai lentă decât ceaa competitorilor ING sau AIG Life (actuala Alico).
"Fiecare jucător are strategia lui. Am intrat pe piaţă la momentulpotrivit, iar strategia a fost corectă. Nu mergem pe ideea deachiziţii, vom continua să creştem organic", a declarat într-uninterviu acordat ZF Andrea Moneta, CEO al Aviva Europe, în timpulunei vizite de câteva zile la Bucureşti.
Grupul britanic a intrat pe piaţa locală de asigurări în urmă cuzece ani, în 2000, la scurt timp după olandezii de la ING şiamericanii de la AIG, care au venit în 1998. În prezent, ING ocupăprimul loc pe piaţa asigurărilor de viaţă, cu prime brute subscrisede 527,1 mil. lei (125 mil. euro) în 2009. Pe locul doi s-a situatanul trecut BCR Viaţă, companie creată în 2005, după o creşterefoarte rapidă datorată lansării unui produs de tip index-linked,primele brute subscrise anul trecut fiind de 255 mil. lei (60 mil.euro). Alico se situtează pe poziţia a treia, cu subscrieri de 200mil. lei (47 mil. euro), iar Aviva ocupă locul patru, cu 101 mil.lei (24 mil. euro).
Diferenţa dintre Aviva şi principalii competitori stă în faptul căbritanicii au vândut de la bun început numai produse de asigurarede viaţă de tip unit-linked, adică legate de fonduri de investiţii,în timp ce celelalte companii au vândut şi produse clasice, adicăasigurări de viaţă simple (care acoperă numai riscul de deces,eventual şi cu clauze de sănătate). Asigurările de tip unit-linkedsunt mai puţin înţelese de clienţii români decât de cei de pepieţele vestice, deoarece gradul de educaţie financiară este mairedus.
De asemenea, compania a fost condusă până anul acesta de manageriexpaţi, în urmă cu câteva luni fiind numit primul român de laconducerea Aviva, Mihai Popescu. Pentru a face o comparaţie, ING şiAlico sunt conduse de mai mult timp de manageri locali.

"Obiectivul nostru este să ajungemprofitabili"
De la intrarea pe piaţa locală britanicii au mers pe pierdere, anultrecut înregistrând un rezultat negativ de 13,4 mil. lei (3,2 mil.euro).
"Sigur că pierderile nu fac parte din strategia noastră. Obiectivulnostru pe termen lung este să ajungem profitabili. Va veni acestmoment, dar vorbim aici de asigurări de viaţă, care sunt diferitede asigurările generale", explică Andrea Moneta, care a fost numitîn poziţia de CEO al operaţiunilor europene în 2008, după ce aocupat poziţii de top în cadrul Dubai Financial Group, UniCredit şiBanca Centrală Europeană. Spre deosebire de competitorii săi,grupul Aviva a trecut cel mai bine de criză, fără a fi ajutat destat, în condiţiile în care ING a primit un împrumut de 10 mld.euro de la statul olandez (din care o parte a fost dejarambursată), iar AIG a fost salvat de la prăbuşire de guvernulamerican cu injecţii de capital de 185 mld. dolari. În 2009 grupulAviva a înregistrat subscrieri totale de 34,69 mld. lire sterline,în scădere cu 4,2% faţă de anul anterior.
Pe piaţa românească grupul este prezent şi în administrarea depensii private, unde are un fond de pilonul II cu 372.000 departicipanţi şi active de 223,7 mil. lei, ocupând locul patru peaceastă piaţă. Pe segmentul pensiilor facultative (pilonul III)Aviva are numai 9.800 de clienţi, ocupând locul şase (din cele 13fonduri de pe piaţă).

"Ce a fost mai rău a trecut"
Andrea Moneta consideră că ceea ce a fost mai rău din crizaeconomică a trecut, iar acum este timpul pentru soluţii deredresare, fondurile euopene având un rol important în acestcontext.
"Cred că ce a fost mai rău a trecut, a fost atins deja punctulminim al crizei, iar acum trebuie să găsiţi soluţii pentruredresare. Fundamentele economiei româneşti sunt bune: este o piaţăcu o populaţie tânără, foarte calificată, cu oportunităţi mari decreştere. Aderarea la Uniunea Europeană a adus multe oportunităţi,printre acestea fiind şi accesul la multe fonduri europene. O altăoportunitate este forţa de muncă: know-how-ul este dezvoltatdatorită investiţiilor multor companii", explică şefuloperaţiunilor europene ale Aviva.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO