Bănci și Asigurări
Schimbare de direcţie: În premieră BNR atacă „Prima casă“ şi afirmă că menţinerea programului duce la distorsiuni în piaţă şi nu stimulează băncile să dezvolte produse ipotecare
BNR nu doar că nu mai susţine acest program, dar afirmă că rolul său în economie a fost modest.
După ce în perioada de criză a susţinut programul Prima casă, BNR a atacat în premieră programul guvernamental susţinând că în prezent acesta nu este altceva decât o formă de transfer al unor sume de bani de la buget către sectorul privat şi nu o formă de creştere a accesabilităţii românilor la obţinerea unui credit pentru locuinţă.
Mai mult, BNR afirmă că şi în trecut rolul programului Prima casă în economie a fost „modest“, în condiţiile în care a fost utilizat în mod limitat de persoanele cu venituri reduse.
Aceste afirmaţii apar într-o analiză publicată pe site-ul BNR coordonată este Valentin Lazea, economistul-şef al Băncii Naţionale. Oportunitatea continuării programului Prima casă a fost adusă în discuţie în repetate rânduri în spaţiul public, în condiţiile în care factorii care au dus la demararea programului în 2009, când semnele crizei financiare au apărut şi pe piaţa locală, nu se mai întâlnesc azi în economie. Prima casă a fost introdus în iulie 2009 de guvernul Boc pentru susţinerea cererii de locuinţe.
Specialiştii BNR apreciază că menţinerea programului Prima casă nu mai este oportună, în condiţiile în care activitatea creditării s-a reluat şi chiar „se apropie de o evoluţie care ar putea pune probleme din punctul de vedere al stabilităţii financiare“.
Mai mult, în analiza BNR se precizează că menţinerea acestui program poate produce distorsiuni în piaţă.
„Continuarea acestui program, în condiţiile în care activitatea pieţei creditului s-a reluat (şi chiar se apropie de o evoluţie care ar putea pune probleme din punct de vedere al stabilităţii financiare) ridică probleme privind eficienţa efortului bugetar. Mai mult, poate produce distorsiuni în mecanismul de piaţă, băncile nefiind impulsionate să dezvolte produse de creditare ipotecară cu risc redusî, se precizează în analiza publicată pe site-ul BNR.
În ultimii opt ani statul a acordat garanţii totale pentru Prima casă în valoare de peste 18 mld. lei (4 mld. euro). Numărul garanţiilor şi implicit al creditelor Prima casă ajungea în octombrie 2016 la 180.000, în timp ce valoarea stocului de credite trecea de 33 mld. lei.
Unii analişti au atras atenţia unui risc sistemic având în vedere concentrarea portofoliului de credite ipotecare ale băncilor pe produsul Prima casă, în cazul unei creşterii masive a creditelor neperformante şi a incapacităţii statului de a asigura garanţia lor. Băncile au argumentat în repetate rânduri că rata de neperformanţa este foarte redusă, sub 0,5%, însă BNR le avertizează că evaluarea riscurilor trebuie să aibă în vedere că aceste credite nu au parcurs un ciclu complet de credit. Deocamdată finanţările Prima casă au un istoric de cel mult 8 ani din durata de rambursare a primelor credite acordate, în contextul în care acestea merg şi până la 30 ani.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
-
Concedieri în auto: Leoni închide fabrica din Luduş care a rezistat zece ani. 200 de salariaţi rămân fără loc de muncă dacă nu acceptă mutarea la Arad sau Bistriţa
-
Daniel Slăvenie, CEO & partner, Limitless Agency: Piaţa românească de e-commerce a atins pragul de 7 mld. euro şi se află într-un moment de stabilizare
-
Hakan Bulgurlu, CEO al Beko: Avem în România un sistem bine pus la punct pentru a alimenta cu electrocasnice întreaga lume. Cea mai mare fabrică a Beko Europe e la Ulmi (Dâmboviţa)
-
Halal cultură! Sala Palatului, vârful de lance al culturii bucureştene, are scaune şi mochetă rupte şi pătate şi bucăţi de lemn desprinse din scenă
-
Bursă. Efectul secundar al maximelor istorice de la BVB: Metropolitan îşi reduce expunerea la Banca Transilvania din cauză că depăşea 5% din activ
-
Andreea Nica, vicepreşedintele CFA, avertizează asupra modelului actual al economiei: Nu poţi să dai 7 din 9 mld. lei credite pentru consum, este nevoie de credite de investiţii în producţie
-
Raiffeisen Bank a înregistrat o scădere a soldului creditelor în T1/2024 cu 4%, dar aşteptările rămân ancorate într-un ritm moderat de creştere pentru anul acesta. Profitul obţinut scade cu 6%, până la 390 mil. Lei
-
Business sportiv. De ce cluburile sportive ar trebui să fie conduse de manageri? Ionuţ Georgescu, manager CSO Voluntari: De multe ori, cluburile sunt conduse de foşti sportivi, nimeni nu le contestă performanţele, dar managementul are caracteristici diferite. Sportivii sunt foarte individualişti, pe când rolul managerilor este să vadă scopul comun al tuturor
-
Business sportiv. Vara tenisului românesc. Romanian Tennis Series, un circuit organizat de Fundaţia Ţiriac cu 14 turnee ITF Futures, va debuta în luna mai. Circuitul numără şase competiţii dedicate tenisului masculin şi opt competiţii la feminin
-
Antreprenori locali. Producătorul de mezeluri Fox a ajuns la afaceri de 477 mil. lei în 2023 şi peste 950 de angajaţi
-
ZF Investiţi în România! Un proiect ZF şi CEC Bank. Ştefan Mandachi, antreprenor: Oraşele României s-au dezvoltat datorită antreprenorilor români, prin investiţiile lor. Ce era Iaşiul acum fără Palas?
-
ZF Agropower. Dulcinella, o reţea de 20 de magazine cu produse de cofetărie, caută soluţii pentru a creşte exportul cu noi acţionari şi planuri de investiţii
-
ZF/FirstBank Lecţii de Business. Armand Domuţa, Restart Energy: Cel mai important pas este trecerea de la antreprenor-jucător la antreprenor-antrenor de echipe
-
Afaceri de la Zero. O familie din Constanţa a pariat pe o afacere inedită: paie de băut din tulpini din grâu. „Vrem să intrăm cu produsele în HoReCa“
-
Digitalizarea poate ajuta şi clienţii băncilor din zona rurală să acceseze servicii financiare fără să depindă de amprenta teritorială a unei bănci, ducând astfel la creşterea incluziunii financiare. Sistemul bancar este încă la început în privinţa inteligenţei artificiale, a digitalizării şi, în continuare, este o discrepanţă mare rural-urban