Bănci și Asigurări

RIB vrea sa atraga mai multi bani

19.05.2006, 00:00 15

Romanian International Bank (RIB) a lansat depozite pe termen lung cu dobanda fixa pe toata perioada de constituire, integrandu-se astfel in seria inceputa de bancile mari, cu pretentii pe zona de retail. Astfel, banca ofera depozite pe perioade de 18 si 24 de luni, dobanzile la leu fiind de 8%, respectiv 8,25% pe an. Depozitele pot fi constituite si in valuta, dobanzile fiind de 4,25% la scadenta de 18 luni, respectiv 4,5% pentru scadenta de 24 de luni, atat la dolar, cat si la euro si lira sterlina. In paralel, RIB a majorat cu jumatate de punct procentual dobanzile variabile platite la depozitele in lei, dar si in valuta ale clientilor. Astfel, dobanzile merg acum de la 7,25% pe an pentru scadenta de o luna, pana la 7,75% pe an la sase luni. Banca plateste dobanzi identice pentru dolar, euro si lira sterilina, cuprinse intre 3,5% si 4% pe an, in ciua diferentialelor semnificative de pe pietele internationale. Pe langa depozitele clasice, banca mai ofera si certificate de depozit, la care dobanda este fixa. Banca opereaza in prezent o retea de 20 de unitati, insa doreste sa ajunga la 33 de unitati pana la sfarsitul lui 2007.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO