Bănci și Asigurări

Piaţa de leasing financiar a ajuns la 769 milioane euro în primul semestru, în creştere cu 16%

Piaţa de leasing financiar a ajuns la 769 milioane euro...

Autor: Raluca Ghinea

11.08.2015, 16:42 446

Finanţările pentru autoturisme şi vehicule comerciale au totalizat 596 milioane euro, reprezentând 77,5% din totalul pieţei, echipamentele au atras 154 milioane euro (20%), iar pe segmentul imobiliar s-au acordat finanţări de 19 milioane euro (2,5%).

"Rezultatele primului semestru ne confirmă aşteptările pentru o evoluţie pozitivă a pieţei de leasing în 2015, în cadrul unui climat favorabil creşterilor pe toate domeniile importante pentru economie.
Piaţă auto a fost finanţată prin leasing financiar cu 600 de milioane de euro în primul semestru al acestui an, segmentul vehiculelor fiind în continuare principalul motor de creştere al industriei", a declarat într-un comunicat Felix Daniliuc, preşedintele ALB.

El a arătat că numărul IMM-urilor care au apelat la servicii de leasing financiar a fost în creştere în prima jumătate a anului faţă de 2014.

La nivel de volume nou finanţate, vehiculele au înregistrat o creştere de 18% faţă de aceeaşi perioada a anului precendent.

Pe categorii de vehicule, ponderile au rămas la un nivel constant comparativ cu aceeaşi perioada din 2014, autoturismele reprezentând o pondere majoritară de 47% din totalul volumului nou finanţat pe segmentul vehiculelor, urmate de vehiculele comerciale grele, cu o pondere de 41%, vehiculele comerciale uşoare, cu 10%, şi alte categorii de vehicule în proporţie de 2%.

Sectorul construcţiilor a consemnat o creştere a ponderii în totalul echipamentelor de la 14% la 22%, echipamentele medicale de la 5% la 10%, iar industria alimentară de la 5% la 7%.

Finanţarea echipamentelor agricole se menţine la acelaşi nivel, cu o pondere majoritară de 27% din finanţarea echipamentelor în leasing financiar.

Echipamentele destinate industriei de prelucrare a lemnului au consemnat, pe de altă parte, o reducere a ponderii de la 6% la 3%, tehnologia în domeniul energiei de la 7% la 3% şi industria metalurgică de la 7% la 6%.

Sectorul imobiliar menţine minimul istoric din 2013 şi 2014, cu o pondere de 2,5% din total finanţări, fiind în concordanţă cu contextul general al pieţei imobiliare din România.

Clienţii persoane juridice au atras cea mai mare pondere (98%) din totalul finanţărilor, urmaţi de persoanele fizice (2%).

Majoritatea persoanelor juridice care apelează la leasing financiar ca sursă de finanţare a achiziţiilor necesare activităţii lor economice o reprezintă IMM-urile. Parteneriatul public-privat înscrie o pondere de 0%, indicând lipsa de apetit a autorităţilor publice pentru acest model de finanţare a proiectelor de investiţii la nivel naţional, potrivit datelor ALB.

Durata de finanţare cel mai des întâlnită este de 4-5 ani (33%), urmată de 3-4 ani (23%), 2-3 ani (18%), 5-7 ani (12%), 1-2 ani (8%), 1 an (4%) şi 7-15 ani (2%). Această ultima perioada este caracteristică finanţării sectorului imobiliar.

Cea mai mare cota de piaţă este înregistrată de firmele de leasing financiar subsidiare băncilor, cu 81% din total, urmat de cele captive producătorilor cu 15% şi de companiile de leasing financiar independente, cu 4%.

ALB reprezintă 86% din piaţă de leasing financiar din România.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO