Bănci și Asigurări

Pascariu, UniCredit Ţiriac Bank: Nu vrem un curs de 4,5 lei la euro pentru că băncile vor avea pierderi importante pentru clienţii cu împrumuturi în valută

Pascariu, UniCredit Ţiriac Bank:  Nu vrem un curs de 4,5 lei la euro pentru că băncile vor avea pierderi importante pentru clienţii cu împrumuturi în valută

Autor: Claudia Medrega

28.09.2011, 13:21 1425

La un curs de peste 4,4 lei/euro băncile ar trebui să se recapitalizeze, iar mulţi dintre debitori ar fi puşi în dificultate, consideră Dan Pascariu, preşedintele Consiliului de Supraveghere al UniCredit Ţiriac Bank.

"O provocare pentru sistemul bancar este deprecierea leului şi aversiunea faţă de risc. Băncile comerciale nu au un interes în deprecierea masivă a leului. Un curs de schimb de peste 4,4 lei/euro ne-ar duce într-o zonă foarte dificilă şi ar impune băncilor să aducă capital să se recapitalize. Totodată, un curs de peste la 4,4 lei/euro ar pune în dificultate pe mulţi dintre debitorii băncilor", a spus Pascariu.

El a amintit că marea majoritate a băncilor, în special cele mari, au un procentaj foarte mare din bilanţ în valută, astfel că este necesar ca nivelul capitalizării să ţină pasul. În plus, Pascariu a afirmat că în prezent sistemul bancar este foarte bine capitalizat.

Pascariu a replicat astfel unei idei lansate de analistul economic Daniel Dăianu, care a susţinut că pieţele financiare au fost cauza crizei prin propensiunea exagerată către operaţiunile speculative.

"Pieţele financiare sunt un destabilizator, pentru că activitatea bancară este dominată de trading, de speculaţie. Lumea zice că e hedging, să fim serioşi!", a spus Dăianu.
Ulterior, Dăianu a arătat că anul viitor riscul asupra inflaţiei este identificat în principal într-o depreciere bruscă a monedei naţionale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO