Bănci și Asigurări

Nicolaie Chideşciuc, economistul-şef al ING Bank, pleacă la Londra la JP Morgan

Autor: Claudia Medrega

11.10.2011, 00:05 1541

Nicolaie Chideşciuc (desen), 34 de ani, va părăsi poziţia de economist-şef al ING Bank, urmând să lucreze din luna noiembrie la JP Morgan Londra, a declarat pentru ZF analistul. El nu a dorit să precizeze ce atribuţii va avea în noua poziţie.

Poziţia de economist-şef al ING Bank ar putea fi ocupată mai departe de Vlad Muscalu, care în prezent este economist.

JP Morgan, una dintre cele mai puternice bănci americane, monitorizează România în rapoarte de analiză ocazionale, în ultima vreme ieşind în evidenţă prin ajustări succesive ale prognozei de creştere economică pe 2012, până la 0,8% - una dintre cele mai pesimiste de pe piaţă. De asemenea, JP Morgan anticipează că BNR ar putea începe să reducă dobânda pentru a compensa declinul eco­nomic, opinie pe care Chideşciuc nu o împărtăşeşte.

Angajarea sa ar putea semnala un interes mai mare al băncii americane, respectiv al unor clienţi ai acesteia pentru regiune şi pentru România în particular.

Ministerul Finanţelor tocmai se pregăteşte să lanseze o emisiune de obligaţiuni în Statele Unite.

Chideşciuc a devenit în ultimii ani unul dintre cei mai vizibili analişti financiari de pe piaţa locală, remarcându-se în ultimii ani prin prognozele sale mai pesimiste decât media, dar care însă s-au adeverit în mare parte. De asemenea, a avut mai multe comentarii critice la adresa politicii BNR. Cea mai controversată estimare a sa - privind creşterea euro până la 4,6 lei - nu a fost însă validată de realitate. A fost recrutat de olandezii de la ING din decembrie 2007, mai întâi pe poziţia de senior economist, după ce timp de peste cinci ani lucrase în cadrul Băncii Naţionale. El a preluat rolul de vector de imagine al băncii pe zona analizei macroeconomice de la Florin Câţu, care la vremea respectivă fusese promovat în trezorerie. Pentru o scurtă perioadă, funcţia de senior economist a fost ocupată de Ciprian Dascălu, care a plecat apoi pe postul de trader la Millennium Bank.

Cea mai mare parte din timpul petrecut la BNR Chideşciuc a fost economist în cadrul direcţiei de Studii Economice.

A făcut parte din grupul de lucru care s-a ocupat de implementarea cadrului de ţintire a inflaţiei la banca centrală şi a reprezentat România în grupul de prognoză de la Banca Centrală Europeană.

La BNR s-a ocupat inclusiv de prognoze pe termen scurt privind inflaţia şi componentele PIB.

Chideşciuc a absolvit Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti. După masterul DOFIN de la ASE, Chideş­ciuc a obţinut în octombrie 2007 titlul de doctor în economie la ASE cu teza "Politica monetară şi de curs de schimb în contextul integrării în UE". La acestea se adaugă certificatul CFA (Chartered Financial Analyst), una dintre cele mai prestigioase calificări internaţionale în domeniul analizei financiare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO