Bănci și Asigurări

Ministerul Finanţelor a luat de la bănci 1,37 mld. lei prin două licitaţii cu titluri de stat, la randamente de 7,63% şi 8,35%/an

Ministerul Finanţelor a luat de la bănci 1,37 mld. lei...

Autor: Cristina Bellu

19.12.2022, 16:24 141

Ministerul Finanţelor a împrumutat luni de la bănci 1,37 mld. lei prin două licitaţii cu titluri de stat la randamente de 7,63% şi 8,35% pe an. 

În prima licitaţie, Finanţele au redeschis o emisiune de obligaţiuni scadentă în septembrie 2032 şi au împrumutat suma de 837,4 mil. lei, peste valoarea programată, de 400 mil. lei, la o dobândă anuală de 8,35%. 

La licitaţie au participat opt dealeri primari. 

Volumul total al cererii a fost de 1,06 mld. lei, din care ofertele necompetitive au însumat 202,5 mil. lei. 

Din suma totală adjudecată, băncile au oferit în nume şi cont propriu 717,4 mil. lei, iar ofertele necompetitive au fost de 100 mil. lei. Rata cuponului a fost de 8,25%. 

La cea de-a doua licitaţie, Ministerul Finanţelor a redeschis o emisiune de obligaţiuni scadentă în aprilie 2026 şi a împrumutat de la bănci suma de 531,5 mil. lei, peste nivelul de 400 mil. lei programat, la o dobândă anuală de 7,63%. Volumul total al cererii a fost de 561,5 mil. lei. 

Din suma totală adjudecată, băncile au oferit în nume şi cont propriu 470 mil. lei şi 60 mil. lei în numele clienţilor. 

În total, Ministerul Finanţelor intenţionează să împrumute în ultima lună din acest an 5,03 mld. lei de pe piaţa internă, din care 4,4 mil. lei de la bănci, la care se pot adăuga 630 mil lei din alocările sesiunilor suplimentare.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO