Bănci și Asigurări

ING Bank nu va mai plăti din aprilie dobândă la contul curent Cont’ROL

ING Bank nu va mai plăti din aprilie dobândă la contul curent Cont’ROL

Foto Silviu Matei

Autor: Ciprian Botea

08.02.2013, 00:03 2619

ING Bank va elimina începând cu data de 10 aprilie dobânda la contul curent Cont'ROL, un produs retras în prezent din oferta băncii, dar care în trecut a reprezentat principalul cârlig de atragere a clienţilor.

Dobânda plătită în prezent de bancă pentru sumele disponibile în aceste conturi este de 2% pe an. Mişcarea olandezilor vine în condiţiile în care aceştia au retras din ofertă acest produs încă de anul trecut, iar acum încearcă să convingă clienţii existenţi să opteze pentru unul din noile pachete de cont curent. Noilor pachete le pot fi ataşate şi conturi de economii, în cazul cărora banca bonifică o dobândă de 4% pe an.

Transferurile între contul curent şi cel de economii, dar şi invers, sunt scutite de comisioane. Clienţii care optează pentru noul pachet nu mai plătesc comision de retragere numerar de la bancomat, dar plătesc comision pentru transferurile intrabancare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO