Bănci și Asigurări

Indicele ROBOR la 3 luni a mai scăzut, la 6,43%. IRCC pentru creditele noi este 5,94% în T3

Indicele ROBOR la 3 luni a mai scăzut, la 6,43%. IRCC...

Autor: Claudia Medrega

27.07.2023, 00:03 204

Indicele ROBOR la 3 luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate de populaţie înainte de luna mai 2019, precum şi pentru creditele companiilor în lei, a scăzut ieri uşor la 6,43%, de la 6,44% marţi. Indicele ROBOR la 3 luni a avut un trend preponderent descendent de la începutul lui 2023, dar au fost şi zile în care a stagnat, potrivit datelor BNR.

Evoluţia ROBOR este influenţată de mai mulţi factori dintre care cei mai importanţi se referă la politica monetară a BNR, lichiditatea de pe piaţă, inflaţia şi politica fiscală. Până acum ritmul de scădere al ROBOR a fost destul de lent, în ciuda excedentelor record de lichiditate, de circa 25 mld. lei medie zilnică în S1/2023. În iulie, BNR a decis să menţină dobânda-cheie la 7%, precum şi rata dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 8% pe an şi a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 6% pe an. În 3 ianuarie 2023 indicele ROBOR la 3 luni era de 7,56%, iar pe 30 decembrie 2022 indicele era cotat la 7,57%. Nivelul maxim atins de acest indice în 2022 a fost de 8,21%, în luna octombrie 2022 potrivit datelor BNR. Ultima dată când ROBOR la 3 luni s-a aflat sub pragul de 7% a fost în iulie 2022. ROBOR la 3 luni rămâne în continuare peste valoarea IRCC, noul indice de referinţă pentru calculul ratelor la bancă la creditele noi ipotecare şi de consum acordate după luna mai 2019, care rămâne până la finalul lui 2023 sub 6%, urmând să ajungă în trimestrul al patrulea (T4) din 2023 la 5,96% (calculat pe baza datelor din T2/2023). IRCC pentru T3 este de 5,94%. Indicele ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a coborât ieri 6,52%, de la 6,53% marţi. Iar indicele ROBOR la 12 luni a scăzut ieri la 6,69%, de la 6,70% marţi.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO