Bănci și Asigurări

Fondul de garantare a pensiilor porneşte cu 500.000 €

Fondul de garantare a pensiilor porneşte cu 500.000 €

Autor: Adrian Dumitrache - Mediafax

11.11.2011, 00:00 464

Contribuţia iniţială a administratorilor de fonduri de pensii private la fondul de garantare a sistemului se va ridica la circa 500.000 de euro şi va fi virată până la 1 mai 2012, a declarat pre­şedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private Mircea Oancea. "Pe lân­gă contribuţia iniţială, care reprezintă 1% din capitalul social minim aferent autorizării, administratorii vor vira şi una anuală, al cărei cuantum va fi calculat prin metode actuariale, în func­ţie de necesităţile fondului."

Fondul de garantare este unul dintre cele mai importante elemente componente ale complexului de garanţii ale sistemului de pensii private. "Fondul are rolul de a garanta drepturile participanţilor şi de a compensa astfel eventualele pierderi ale acestora, atât în perioada de acumulare a contribuţiilor, cât şi după deschiderea dreptului la pensie, provenite din incapacitatea administratorilor de a-şi onora obligaţiile asumate."

Banii vor fi investiţi în depozite, conturi curente, titluri de stat şi alte instrumente cu grad scăzut de risc. Numărul participan­ţi­lor la fondurile de pensii se ridică la circa 5,7 milioane, iar activele nete au depăşit 6,4 mld. lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO