Bănci și Asigurări

FMI: Cresterea rapida a creditului poate duce la aparitia "bulei imobiliare"

FMI: Cresterea rapida a creditului poate duce la aparitia "bulei imobiliare"

Click pentru imaginea marita

13.09.2006, 19:11 15

Cresterea rapida a creditului pentru persoane fizice poate alimenta cresterea preturilor locuintelor, care la randul sau poate antrena accelerari suplimentare ale creditului prin cresterea valorii activelor aduse ca garantie, rezultand un cerc vicios care genereaza asa-numita "bula imobiliara", potrivit celui mai recent studiu al FMI privind stabilitatea financiara la nivel global.
"Un eventual declin al preturilor umflate ale proprietatilor imobiliare poate duce la aparitia unui ciclu de crestere puternica urmata de o corectie brusca - boom-bust cycle", arata autorii raportului.
FMI a remarcat ca pe mai multe piete din regiune preturile locuintelor au inregistrat cresteri substantiale in ultimii ani, creand vulnerabilitati potentiale pentru stabilitatea financiara.
Situatia poate deveni si mai riscanta din cauza ponderii mari a creditului in valuta prin care sunt finantate tranzactiile imobiliare, mai ales in contextul tendintei de crestere a dobanzilor atat la dolar, cat si la euro, dupa o perioada in care au stagnat la minime istorice, antrenand expansiunea creditelor in devize. Nu in ultimul rand, persoanele fizice sunt expuse la un risc valutar deloc de neglijat, mai ales ca piata romaneasca inregistreaza o volatilitate crescuta, iar miscarile internationale de capitaluri au limitat semnificativ aprecierea leului.
FMI arata ca finantarea preponderenta a creditului din intrari de capital strain poate mari vulnerabilitatea la opriri bruste ale acestora si la crize financiare.
"Riscurile macroeconomice nu pot fi minimizate numai prin masuri de incetinire a creditului, ci este nevoie si de politici fiscale si monetare adecvate", afirma autorii studiului.
Fondul considera ca autoritatea monetara ar trebui sa-si imbunatateasca dialogul si coordonarea cu organismele de reglementare din principalele tari de provenienta ale fluxurilor de capital pentru a se proteja in mod adecvat fata de posibile inversari bruste ale intrarilor de valuta.
De asemenea, studiul FMI arata ca incercarile de control direct asupra creditarii au efect distorsionant si ar trebui avute in vedere numai in mod exceptional, in fata unor riscuri sistemice majore.
La fel de nefericita este in viziunea Fondului si incercarea unei banci centrale de a interveni direct in constructia produselor de creditare, fiind de preferat introducerea unor cerinte de capital si de provizionare mai stricte. FMI apreciaza ca evaluarea creditului pentru gospodarii este in buna masura mai simpla decat in cazul creditelor pentru companii. Pe de alta parte, in perioadele de crestere rapida a creditului pentru persoane fizice, bancile ar trebui sa aiba in vedere natura prociclica a acestei categorii de credite.
Din punctul de vedere al FMI, evaluarea riscului bazata doar pe raportarile bancilor nu este suficienta, trebuind completata cu masurari si monitorizari imbunatatite ale indatorarii persoanelor fizice si ale activelor nete ale acestora, ale evolutiei preturilor activelor, precum si cu teste de rezistenta la diversi factori. Pe de alta parte, FMI vede cresterea creditului pentru populatie ca pe un fenomen bine-venit, care trebuie incurajat si mentinut in conditii de sustenabilitate prin politici adecvate care sa previna acumularea unor vulnerabilitati excesive.
Din discutiile cu banci comerciale de pe piete europene emergente precum Romania, expertii Fondului au ajuns la concluzia ca, sub presiunea concurentei, institutiile de credit sunt tentate sa se angajeze in practici care se pot dovedi imprudente pe termen lung. In acest sens, bancile centrale trebuie sa monitorizeze cu vigilenta inovatiile financiare la care apeleaza bancile comerciale pentru a putea acorda mai multe credite.
O alta provocare pentru autoritatea monetara o constituie prezenta pe piata a bancilor straine, in contextul cresterii rapide a creditului. FMI are in vedere riscul unei potentiale contaminari in cazul in care o banca activa pe mai multe piete din regiune decide sa-si reduca expunerea la nivel de regiune, din cauza unui soc care i-a afectat expunerea fata de una dintre pietele componente.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO